Cauta

Raluca Pruna recunoaste: ”Sunt tampita”!

Prinsa cu ”mata-n sac”, ca este initiatoarea proiectului de lege privind recursul compensatoriu, pentru care #rezist s-a dat cu fundul de asfalt in fata Guvernului, fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna,  recunoste ca este cea care a deschis aceasta cale. Motivul era, atunci in 2016, ca supraglomerarea din penitenciare si conditiile din spatele gratiilor ar fi pus cetatenii Romaniei la plata unor sume incomensurabile pentru detinuti, conform deciziilor CEDO.

Raluca Pruna recunoaste: ”Sunt tampita”! - Ziarul NationalFostul demnitar vine, acum, cu scuze care te lasa cu gura cascata. Fostul ministru al Justitiei a explicat cum s-a ajuns la masura recursului compensatoriu.  “Am venit intr-un mandat in care aveam deja o decizie semi-pilot din 2012 care atarna asupra Romania. Eu m-am dus de trei ori la CEDO si am discutat cu presedintele Curtii. Chiar am mintit atunci”, a declarat Pruna. Pe scurt, cei care au executat pedeapsa in conditii precare trebuiau sa primeasca cate 5 euro pentru fiecare zi petrecuta in spatele gratiilor. Erau precedentele din Italia, Bulgaria si Ungaria, care au trecut prin aceeasi situatie ca Romania si unde solutia pe care CEDO a acceptat-o era o compensare baneasca.  Atunci, spune Pruna,  am sustinut recursul compensatoriu pentru a scapa de aceasta sanctiune a CEDO. ”Am fost o tampita”, declara acum fostul ministru despre ea insasi. ”Pentru ca ni se cerea o masura m-am gandit la recursul compensatoriu. Nu am sa vorbesc despre vinovati”, a explicat Pruna, buna prietena a Monicai Macovei.

Ultimele stiri

  • Să începi ca pungășel și să ajungi perfid. Asta înseamnă 36 de ani de muncă
  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Exit mobile version