Cauta

Radu Stroe, ministrul Administratiei: Erata CCR este un fals

Ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe, a anuntat ca erata Curtii Constitutionale privind listele electorale permanente pe baza carora s-a efectuat referendumul din 29 iulie.

(foto: realitatea.net)

Scandalul iscat de erata trimisa Guvernului de Curtea Constitutionala (CCR), privind listele electorale pe baza carora a fost organizat referendumul de pe 29 iulie, continua, ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe, anuntand ca aceasta este ilegala.

„Cand ai un document publicat in Monitorul Oficial si cand dupa un timp o hartiuta cu un rand jumate doua, cu o semnatura pentru domnul Zegrean, si care vine si schimba la 180 de grade continutul dat de plenul CCR inseamna ca este un fals. Daca n-ar fi fost un fals, acest document ar fi trebuit insusit tot de plenul CCR. Nu pot sa nu remarc ca si pana acolo a intrat raul”,  a spus acesta, citat de realitatea.net.

Radu Stroe nu s-a sfiit sa il acuze pe Traian Basescu de faptul ca ar fi artizanul actiunii CCR, adaugand ca, prin declaratiile sale acesta „face un mare rau Romaniei si natiunii romane”.

„As face o singura consideratiune desi nu cred ca este chiar de demnitatea cetateanului Basescu Traian sa o fac de la acest microfon al acestei institutii, dar trebuie sa o fac. Prin repetatele sale declaratii, le spun irationale si iresponsabile, face un mare rau Romaniei si natiunii romane. La ultima iesire, a incercat sa instige autoritatile locale sa nu respecte legea, sa nu respecte deciziile Guvernului. Astea sunt lucruri foarte grave si cred ca toata lumea intelege, vede. Cel putin ultima aventura pe care eu personal o pun in carca cetateanului Basescu Traian – a reusit aruncarea in derizoriu pana si a CCR prin cel de-al doilea document de care cu siguranta stiti, acea erata care de fapt reprezinta un fals in cadrul institutiei Curtii Constitutionale”, a declarat ministrul delegat pentru Administratie.

Scandalul eratei CCR a demarat dupa ce judecatorii au trimis catre Guvern o hotarare conform careia romanii din strainatate nu vor aparea pe listele permanente daca nu au domiciliul stabil in Romania. Ulterior acestia au revenit si au trimis o erata prin care se precizeaza ca romanii vor fi inclusi pe aceasta lista, indiferent daca sunt sau nu  in tara. Referitor la aceasta erata, unii judecatori ai CCR au acuzat faptul ca nu a fost adoptata cu cvorum, fiind astfel nula.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version