AcasăNewsRadu Mazare, dupa ce a fost retinut de procurorii DNA: "Sa-ti fie...

Radu Mazare, dupa ce a fost retinut de procurorii DNA: „Sa-ti fie rusine, Traian Basescu!”

Radu Mazare, primarul municipiului Constanta, a fost retinut marti seara, de procurorii DNA, pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mita.

Scos de politisti din sediul DNA pentru a fi dus catre arestul Politiei Capitalei, Radu Mazare a avut o iesire nervoasa.

Primarul Constantei a precizat ca dosarul in care a fost retinut este unul politic si l-a acuzat pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, pentru retinerea sa.

„E un dosar politic. Sa-ti fie rusine, Traian Basescu! Nu am luat mita, ca altfel construiam scump si nu cel mai ieftin” a fost anuntul facut de Radu Mazare.

Primarul Constantei va fi prezentat miercuri in fata magistratilor, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Radu Mazare este acuzat ca a luat mita 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern, reprezentantul unei societati comerciale. Conform procurorilor DNA, in contul banilor respectivi, Mazare trebuia sa faciliteze castigarea de catre Morgenstern a unei licitatii organizate pentru construirea unui campus social. Contractul pe care Morgenstern si-l dorea era in valoare de circa 10 milioane de euro.

author avatar
Cristi Ionita
672 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger