AcasăNewsRachetele lui Kim zburdă sub ochii lui Trump

Rachetele lui Kim zburdă sub ochii lui Trump

În vreme ce preşedintele american le spune reporterilor de la Casa Albă că are o relaţie bună cu Kim Jong Un, dictatorul nord-coreean urmăreşte cu binoclul zborul a două rachete balistice, la mai puţin de o săptămână după lansarea altor două,  ‘un nou tip de armă tactică ghidată’, s-a mândrit  KCNA, agenţia oficială de presă de la Phenian, deşi seamănă leit cu cele ruseşti Iskander, folosite în Siria şi pe care Kremlinul vrea să le vândă mai multor ţări.

După summitul din februarie şi întâlnirea   neaşteptată dintre Trump şi “bunul său prieten” Kim în Zona Demilitarizată coreeană, ambele un fiasco total, şansele reîntoarcerii la masa negocierilor par mai degrabă o fantezie a Americii care încasează eşecuri diplomatice cu ochii spre un Kim Jong Un cu două feţe. Lansările de miercuri au fost făcute din peninsula Hodo, aflată pe coasta de est a RPD Coreene, aceeaşi regiune în care au fost efectuate şi testele de săptămâna trecută. Rachetele au parcurs o distanţă de aproximativ 250 de km, la o altitudine de 30 de km, înainte de a cădea în Marea Japoniei.

Dictatorul de la Phenian sfidează Washingtonul şi se întoarce la jucăriile lui preferate

Coreea de Nord a testat pe 25 iulie două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, „o avertizare solemnă” către Seul în privinţa exerciţiilor militare pe care urmează să le efectueze cu Washingtonul şi primul răspuns la Nordului după întâlnirea Kim-Trump de luna trecută. Nicio reacţie din partea Casei Albe, Pentagonului  şi Departamentului de Stat. În ceea ce-l priveşte pe Trump, preşedintele american a comentat sibilinic că „Vom vedea ce se va întâmpla. Nu vă pot spune ce urmează să se întâmple” , însă şi mai tare a fost secretarul de stat Mike Pompeo, care s-a declarat  „foarte optimist” în legătură cu reluarea negocierilor dintre SUA și Coreea de Nord , asta deşi nu ştie dacă ministrul de Externe nord-coreean vine la Bangkok  ca să se întâlnească cu reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord Stephen Biegun cu ocazia Forumului regional al Asociației Națiunilor din Asia de Sud.

author avatar
Andrei Coman
186 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger