AcasăNewsRabla pentru Electrocasnice, ediția a 2-a. Se dă startul în curând! Calendarul...

Rabla pentru Electrocasnice, ediția a 2-a. Se dă startul în curând! Calendarul de desfășurare și valoarea voucherelor

(sursa foto: rablaelectrocasnice.ro)

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, recent, lansarea celei de-a doua ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Ce trebuie să știe cei interesați să-și schimbe electrocasnice de prin gospodărie și să-și cumpere mașini de spălat rufe sau vase sau frigidere ori congelatoare, prin intermediul acestui program? Detaliile vin de la AFM.

Startul înscrierilor în program se va da în mai puțin de două săptămâni.

Concret, Administrația Fondului pentru Mediu a transmis că începând de luni dimineață, 21 noiembrie, ora 10:00, organizează o nouă sesiune pentru „Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic”.

Persoanele fizice vor avea la dispoziție 5 zile în vederea înscrierii în program, prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică începând de luni, 21 noiembrie 2022, ora 10:00, conform informării oficiale venite miercuri.

De ce e important contul de utilizator

“Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a bucurat încă de la început de un succes uriaș în rândul populației, astfel că am luat hotărârea ca bugetul alocat în anul 2022 să fie cel mai mare de până acum, alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut. Reamintim tuturor celor interesați să participe în program, în oricare dintre etape, că este necesar să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape.

În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat pe pagina de Facebook a AFM.

Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune

sursa foto: Facebook/AFM

Conform comunicatului AFM, după înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Conform sursei citate, calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul:

Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 1000 – 25.11.2022, ora 2359);

Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 1000 – 09.12.2022, ora 2359, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei;

Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 1000 – 16.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei;

Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 1000 – 23.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.

Se mai precizează că perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

Ce valoare au voucherele

Bugetul alocat pentru cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru Electrocasnice este de 50 de milioane de lei, divizat pentru fiecare etapă în parte, mai anunță Administrația Fondului pentru Mediu. Iată detalii importante despe vouchere:

Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:
✅400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
✅400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
✅400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
✅400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
✅400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
✅200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
✅500 de lei pentru laptopuri;
✅300 de lei pentru tablete.

Cât timp e valabil un voucher

Persoanele interesate de acest program, Rabla pentru Electrocasnice, mai află că voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

„Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic”, atrage atenția AFM.

S-a mai anunțat, totodată, că listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului. „Precizăm, pe această cale, că toate conturile comercianților, create în edițiile anterioare ale Programului, rămân valabile și pot fi utilizate și în sesiunile de anul acesta”, potrivit AFM.

[aioseo_eeat_author_bio]
404 afisari

4 COMENTARII

  1. Poate că nu toate electrocasnicele pe care le avem în casă sunt de dat la Rabla. Dacă sunteți atenți la cele promovate la televizor pentru Black Friday veți observa că au clasa energetică B sau chiar D, iar prețul este destul de picant.

  2. Nu joc la concursul rabla pt ca schimb rabla mea pe rabla lor. Nu poti sa iei ce vrei. Cand o sa fie free ticket atunci da o sa joc.

  3. La fel toti cei care baga reclama cu Mosu mai repede de Sf. ANDREI i trec pe o foaie si nu mai cumpar de la ei 1 an.

  4. Oferta mai ales la frigidere ,,made ro”este cu tehnologie rămasă in urmă cu 10-15 ani cred că sunt produse pentru piata din Rusia,Africa…
    (80% din frigidere erau la clasa energetică F o rusine pentru firmele producătoare)

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger