Sefii RA-APPS au decis sa scoata la vanzare vila in care a locuit pana nu de mult Mircea Geoana.
Imobilul este amplasat in centrul Capitalei, langa Bulevardul Aviatorilor si Calea Dorobantilor, are etaj, mansarda, opt camere si o suprafata de 271 de metri patrati, beneficiind si de un teren de 550 de metri patrati.
Vila a fost locuita de familia lui Mircea Geoana, fost candidat la alegerile prezidentiale. Mircea Geoana ar fi trebuit sa paraseasca locuinta in mai multe randuri, dar a obtinut un acord de inchiriere din partea RA-APPS.
Mai mult, Mircea Geoana a platit ani la rand o chirie modica pentru cladirea respectiva, abia spre finalul contractului ajungand sa plateasca in jur de 3.000 de euro lunar.
Totusi, dupa ce a fost exclus din Partidul Social Democrat si a renuntat la functia de Inalt reprezentant al prim-ministrului, Geoana a pierdut dreptul de a locui intr-un imobil al RA-APPS.
Politicianul s-a mutat din vila aflata pe strada Cucu Starostescu, iar RA-APPS a decis sa scoata casa la vanzare in primele zile ale anului viitor.
Imobilul va fi instrainatat printr-o licitatie deschisa cu strigare, pretul de pornire fiind de 588.000 de euro, fara TVA.