AcasăNewsPutin, LOVIT în mândria Rusiei în Crimeea: Podul Kerci, DISTRUS într-o explozie!...

Putin, LOVIT în mândria Rusiei în Crimeea: Podul Kerci, DISTRUS într-o explozie! Mâna cui a fost? (VIDEO)

Kremlinul a adus in zona podului Crimeii si in stramtoarea Kerci cele mai avansate sisteme antirachete si antinave ale armatei ruse

Prima ipoteză a rușilor este că un camion a fost detonat în timp ce traversa podul, făcând publice imaginile surprinse pe camerele de supraveghere. Podul era considerat o țintă militară pentru Armata ucraineană. Un consilier al administrației prezidențiale ucrainene a descris explozia drept „un început”.

Ucrainenii au pus capcane cu camioane şi vagoane

Pe imaginile video surprinse de camerele video de pe pod se vede, într-adevăr, un camion care rulează pe calea rutieră a podului, exact în locul unde are loc explozia câteva momente mai târziu.

Pe înregistrarea din lungul podului se vede exact momentul când are loc explozia, dar la o privire mai atentă pare că „centrul” exploziei este mai degrabă în dreapta podului, undeva pe/deasupra apei, nu pe centrul căii de rulare acolo unde era camionul.

Potrivit Comitetului național antiterorist din Rusia, în primă fază a explodat un camion, apoi un vagon-cisternă al unui tren ce circula pe o rută paralelă.

Ruşii susţin că n-au fost victime

Faptul că nu au existat victime, după cum susțin autoritățile rusești, e un alt element ciudat. Nu doar că cel puțin șoferul camionului capcană ar fi avut șanse minime să scape într-o astfel de explozie puternică, ci și cel puțin un alt șofer ar fi fost prins exact în deflagrație.

Două secțiuni feroviare ale podului s-au prăbușit, potrivit informațiilor. Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis un dosar penal. Podul, având o lungime de 19 km, a fost inaugurat în 2018, la patru ani după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea.

author avatar
Andrei Ștefan