AcasăNewsPutin, îmbrăcat în costum de „război bacteriologic”

Putin, îmbrăcat în costum de „război bacteriologic”

Vladimir Putin și-a schimbat cămașa si cravata pentru un echipament de protecție complet, în timpul unei vizite la spitalul moscovit Kommunarka în care sunt internați pacienți cu coronavirus.

Președintele rus a îmbrăcat un combinezon galben Hazmat (hazardous materials) prevăzut cu dispozitive de supraveghere medicală și de comunicare cu exteriorul, precum și cu adezivi de etanșare a deschiderilor. Înainte de vizită (descrisă de televiziunea de stat drept “spontană”) Putin a avut o ședință-fulger la care au participat vicepremierul Tatiana Golikova, ministrul Sănătății, Mihail Murasko și primarul Moscovei, Serghei Sobianin, cel care a recunoscut că “în Rusia se desfășoară o situație gravă” iar numărul oficial de 495 de cazuri confirmate cu COVID-19 nu reflectă situația reală.

Putin i-a spus directorului spitalului că este mulțumit de persoanalul medical („știe ce să facă și cum să facă”) însă experții i-au cerut președintelui să introducă măsuri de carantină în toate marile orașe rusești, în caz contrar “spitalele vor fi copleșite” dacă numărul de cazuri va avea o evoluție ascendentă ca în Italia sau Spania. Moscova speră să pună la dispoziție 5000 de paturi pentru pacienții cu coronavirus în următoarele două spătămâni, ministrul Sănătății inteenționează să ceară autorităților federale alte 4000. Vizita lui Putin pare să semnaleze o schimbare de abordare în fața crizei pandemiei, până în prezent au fost evitate restricțiile pe model occidental, persoanele de peste 65 de ani au fost îndemnate să rămână acasă însă restaurantele și magazinele funcționeză după orarul normal.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
875 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger