Cauta

Putin il ia tare pe Hollande: Mistral sau banii inapoi!

Dupa scurta vizita a presedintelui Frantei, Francois Hollande, la Moscova, Vladimir Putin a declarat ca ”spera” ca Rusia sa-si primeasca banii inapoi in cazul in care contractul privind livrarea navelor Mistral se va rupe.

Francois Hollande a venit in Rusia dar Mistral tot n-a adus

Cel putin oficial, afacerea Mistral a fost ”marele absent” la intalnirea celor doi sefi de stat. Situatia confuza privind livrarea acestor nave a iscat tensiuni in relatiile Frantei cu Rusia insa, sambata, Putin a declarat ca ”nu a discutat despre Mistral” cu omologul sau francez. ”Exista un contract, este un document juridic. Noi consideram ca va fi onorat. Dar, daca acest contract va fi rupt, nu vom fi foarte nemultumiti si speram ca vom primi inapoi banii pe care i-am platit”, a avertizat Putin. ”Ar fi fost curios daca Vladimir Putin ar fi zis altceva”, a comentat Francois Hollande in avionul care-l ducea la Paris. Presedintele francez a justificat neabordarea oficiala a subiectului spunand doar ca ”fiecare cunoaste raspunsul celuilalt”.

Lavrov : ”Sunt satul de aceasta chestiune”

”Franta trebuie sa-si achite toate obligatiile”, a reamintit, enervat, seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, inaintea vizitei lui Hollande. ”Sunt satul de aceasta chestiune. Este vorba de reputatia Frantei care se afla in joc”, a spus Lavrov. ”Deocamdata, nu livram”, a declarat, viner, ministrul francez al apararii, Jean-Yves Le Drian. ”S-ar putea sa nu mai existe nici o livrare. Trebuie ca rusii sa realizeze acesta situatie”, a adaugat acesta dupa comentariile lui Lavrov. Prima nava de tip Mistral (Vladivostok) trebuia livrata Moscovei la jumatatea lunii noiembrie, in cadrul unui contract de 1,2 miliarde de euro intre Rusia si constructorul francez DCNS. A doua nava (Sevastopol) trebuie remisa in 2015. In termenii contractului, Franta se expune la penalitati ce variaza intre 3 si 10 miliarde de euro, in caz de non livrare.

Sa cada zidurile!

”Occidentul si Rusia trebuie sa evite sa fie despartite de noi ziduri”, a fost mesajul presedintelui francez in timpul intrevederii cu Putin. ”La un moment dat, trebuie sa fim capabili sa depasim obstacolele si sa gasim solutii”, a spus Hollande. Intrevederea s-a desfasurat cu usile inchise. Potrivit Palatului Elysée, discutiile s-au axat pe situatia din Ucraina.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version