Cauta

Putin ameninţă cu sabia şi Biblia

Rusia va riposta oricărui agresor care va îndrăzni să repete atacul Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice, a avertizat preşedintele rus într-un interviu publicat de agenţia de presă oficială TASS. Dacă retorica de sorginte  comunistă îi e dragă lui Putin, nu e clar cine plănuieşte să atace “maica Rusie “

N-are importanţă, doar aşa, ca să ştie: Vladimir Vladimirovici a comentat sloganul ‘Putem repeta’ parafrazând un verset din Biblie: ‘Cine vine la noi cu sabie, de sabie va pieri’ (Matei: ‘Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri’.) ‘Uniunea Sovietică a fost supusă unui atac teribil, îngrozitor, de neiertat din partea Germaniei naziste; noi am pierdut 27 milioane de persoane. Nu există nicio ţară în lume care să fi suferit astfel de pierderi. Şi dacă cineva va îndrăzni să facă ceva de genul acesta, noi vom repeta ceea ce a făcut atunci Uniunea Sovietică, a tunat liderul rus. Păi, înainte de acest atac a fost un tratat de neagresiune încheiat între URSS şi Germania, Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, condamnat (şi) de Parlamentul European, în septembrie 2019  (“două regimuri totalitare au împărţit Europa în două zone de influenţă”). Putin catalogase această rezoluţie drept ‘culmea cinismului’, în contextul în care actualul regim de la Moscova este acuzat de criticii săi de ‘glorificarea regimului sovietic totalitar’, având în vedere acţiunile URSS înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial. În plus, în ultimele decenii, propaganda oficială rusă duce o campanie de ‘albire’ a dictatorul sovietic Iosif Stalin, numit chiar în unele documente oficiale drept un ‘manager iscusit’. Nici Putin nu e un nepriceput, marea sa reformă constituţională este examinată de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus). O formalitate, amendamentele au fost adoptate cu o majoritate covârşitoare, această primă revizuire a Constituţiei de la adoptarea sa în 1993 (care vizează mai ales sistemul politic sau competenţe ale preşedintelui) este văzută drept o strategie a preşedintelui rus de a-şi consolida influenţa după 2024, anul când se va încheia ultimul său mandat prezidenţial. ‘Nu are nimic de a face cu mine. Noi propunem amendamente nu pentru cinci sau zece ani, ci cel puţin pentru 30 sau 50 de ani’, a asigurat Putin înainte de votul din Dumă. Sigur că da, numai că până atunci mai e vreme, Rusia e imprevizibilă şi  n-ar fi exclus ca un preşedinte să rămână la putere pe termen nelimitat, chiar părăsind “tronul” de la Kremlin.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Airbus lovește din nou!
  • Dolarul pus la colț: băncile centrale preferă rezerve de aur
  • Fum alb la Cotroceni! Români, deschideți portofelele!
  • Se micșorează Schengenul. Pierderi financiare pentru transportatorii români
  • Programul ”Casa verde”, în pericol. Scăderea consumului din rețea afectează profiturile companiilor
  • Dieta personalizată pe baza ADN-ului: Viitorul nutriției este acum
  • „Mondialul” cluburilor, un eșec: milioane cheltuite, tribune goale!
  • De la mașini la genți de mână: poate Luca de Meo să reînvie Kering, proprietarul Gucci?
  • Mihaela Gheorghe, „Învățătoarea Anului 2025”, premiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Dascălul, finalist al Ligii Profesorilor Excepționali
  • Exit mobile version