AcasăNewsPutin a vrut să declanșeze Apocalipsa Internetului

Putin a vrut să declanșeze Apocalipsa Internetului

Incidentul șocant petrecut pe submarinul Losharik și în urma căruia 14 militari ruși și-au pierdut viața continuă să suscite interes major. Dintre numeroasele speculații, una îngrozește comunitatea internațională prin scenariul „horror” ce i se atribuie – concret, se vorbește despre o adevărată Apocalipsă a Internetului pe care Vladimir Putin ar fi vrut să o declanșeze! Cum era posibil așa ceva, contează mai puțin, experții se întreabă mai degrabă dacă pericolul a trecut sau este la fel de mare.

Federația Rusă, scrie Business Insider, urmărea să torpileze cablurile subacvatice de telecomunicații care conectează lumea la Internet! Aproape 1000 de kilometri de fire prin care circulă „netul” între SUA și Europa via America de Sud. Pare de domeniul SF, dar în sferele de intelligence se discută tot mai des despre vulnerabilitatea acestui sistem – Internetul este neprotejat în fața oricărui pericol, iar ambițiile și puterea Rusiei reprezintă cu adevărat un pericol de luat în seamă!

Compania TeleGeography a realizat o hartă detaliată a interconectării Internetului. Sunt mii de cabluri de fibră optică întinse sub oceanele lumii, zona Atlanticului de Nord fiind cea mai „aglomerată”. Această infrastructură s-a construit de-a lungul deceniilor, ca parte a unor mega-proiecte derulate de statele puternice în parteneriate cu firme private.

Pentru a realiza amploarea incidentului, să spunem că, potrivit Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific, 97% din toate datele de Internet de pe glob sunt transmise prin aceste cabluri! Astfel, dacă submarinul Losharik ar fi torpilat cablurile, omenirea s-ar fi trezit a doua zi într-o beznă totală din punct de vedere al telecomunicațiilor!

BI scrie că, deși au o importanță strategică evidentă pentru țările implicate, rutele respective de telecomunicații sunt slab spre deloc apărate. Iar în ultimele luni, scrie sursa citată, Departamentul de Stat al SUA a avertizat că agresorii, în special Rusia, ar putea oricând să le compromită. Mesaje similare au transmis și unul dintre cei mai mari comandanți militari din Marea Britanie (fostul șef al GCHQ) și un think-tank din Londra, care demască manevrele „agresive” derulate de Rusia în Atlantic, unde cablurile de Internet conectează Europa de America.

Avertismentul unui amiral american

Amiralul american (în retragere) James Stavridis afirmă chiar că „forțele submarine rusești au întreprins activități de monitorizare detaliată ce au vizat vecinătatea infrastructurii de cablu de mare adâncime a Atlanticului de Nord. În opinia mea, Rusia are capacitatea de a întreprinde o lovitură concentrată, provocând daune potențial catastrofale”.

Și Sir Stuart Peach, cel mai înalt ofițer militar din Marea Britanie, se teme că submarinele Rusiei pot lovi în orice moment „Internetul”: „Există un nou risc pentru modul nostru de viață, anume vulnerabilitatea cablurilor care traversează oceanele lumii. Vă puteți imagina un scenariu în care aceste cabluri sunt tăiate sau perturbate? Ar afecta imediat și potențial catastrofic întreaga economie globală”.

Pe de altă parte, nu puține sunt vocile care susțin că, de fapt, submarinul Losharik chiar a încercat să lovească în cablurile de telecomunicații din Atlanticul de Nord. Salvarea ar fi venit de la un submarin american care a ripostat, iar rușii au fost nevoiți să abandoneze misiunea. Doar pentru moment, se teme Occidentul.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.483 afisari

2 COMENTARII

  1. Pui mine inteligente. Cand te apropii sa repari functie de ultrasunet pe frecventa sforaie cand vine metal necunascut da cuba de coca ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger