CODUL NUMERIC PERSONAL (CNP) trebuie declarat la recensamant! Pentru ca, zilele trecute, a afirmat ca romanii nu risca nicio sanctiune daca nu le comunica recenzorilor CNP-ul, purtatorul de cuvant al Institutului National de Statistica (INS), Vladimir Alexandrescu, a fost demis.

„Purtatorul de cuvant al INS a fost demis”, a anuntat, miercuri la pranz, presedintele Institutului, Vergil Voineagu, potrivit RealitateaTV. Decizia a fost luata dupa ce Alexandrescu a declarat, in urma cu cateva zile, ca romanii care nu le comunica CNP-ul recenzorilor nu risca nicio sanctiune. Vladimir Alexandrescu a fost destituit cu doar cinci zile inainte ca intregul proces de recensamant sa se incheie oficial.
„Nimeni nu este obligat sa-si spuna codul numeric personal la recensamant daca dintr-un motiv sau altul nu doreste sa o faca. Oricine poate si va fi recenzat chiar si absenta acestui CNP, iar cei care refuza sa-l divulge recenzorului nu risca absolut nicio sanctiune”, a declarat, sambata, Vladimir Alexandrescu.