AcasăNewsPSD-ul îl săgetează pe Ludovic Orban: "La ce ne folosesc acum regretele?"

PSD-ul îl săgetează pe Ludovic Orban: „La ce ne folosesc acum regretele?”

După ce recent premierul lăsase să se înțeleagă că regretă faptul că spitalele nu sunt dotate suficient cu echipamente destinate protejării salvatorilor, celor din prima linie, până la urmă, social-democrații au taxat spusele șefului Executivului, dar și acțiunile unor guvernanți, pe această temă.

„Ludovic Orban despre echipamentele pentru protecția personalului medical: „Este o penurie! Regret profund că nu putem asigura tot necesarul prin achizițiile pe care le facem la nivel național.” Dacă în luna ianuarie, în loc să vă țineți de anticipate, ați fi făcut achiziții de teste și echipamente, ați fi găsit, că nu era penurie! Iar azi personalul medical ar fi fost protejat! Dacă ministrul Economiei semna pe 24 ianuarie, nu pe 24 martie, ordinul ca Romarm să producă echipamente pentru protecția medicilor și asistenților, azi n-am fi avut spitale în carantină și zeci sau sute de cadre medicale infectate!”, transmit social-democrații, joi, într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a formațiunii.

Mai mult, pesediștii nu trec cu vederea nici unul dintre primele mesaje ale președintelui pe acest subiect și nici preocuparea, la acel moment, – atât a șefului statului, cât și a liberalilor -pentru declanșarea alegerilor anticipate. „Dacă în ianuarie, Iohannis ne-ar fi spus că e ceva serios, așa cum spunea OMS, nu că efectele noului virus sunt ca „în orice răceală”, atunci probabil că toată țara s-ar fi pregătit de pandemie, nu de anticipate!”, notează reprezentanții PSD.

„La ce ne folosesc acum regretele, Ludovic Orban?”, se întreabă social-democrații la finalul mesajului transmis în această a doua zi a lunii aprilie.

241 afisari

3 COMENTARII

  1. Poti fi sigur ca aveam,PSD nu batea campii cu alegeri anticipate si isi vedea de guvernare.Nu eram acuma in c…gol in lupta cu acest cumplit visus

  2. Poti fi sigur ca aveam,PSD nu batea campii cu alegeri anticipate si isi vedea de guvernare.Nu eram acuma in c…gol in lupta cu acest cumplit virus.Santem un popor credincios,D-zeu ne va ajuta ,ca din partea guvernantilor si a presedintelui slaba nadejde!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger