Este știrea care circulă în mediul politic, prin unele locuri arătând ca un clopoțel de alarmă, prin altele fiind privită ca o tentativă de redresare. Nu cred în niciuna dintre cele două variante. Partidele aflate la putere, deși într-o majoritate precară, compusă din trei trădători și interese de moment, știu și ele că social-democrații calcă apa încercând să nu se scufunde, dar au pretenția că încă mai fac valuri în politică. Pe de altă parte, PSD, la două luni de la moțiunea prin care a pierdut guvernarea și la aproape o lună de la dezastrul înregistrat la prezidențiale, de fapt visează cu ochii deschiși la o revenire în forță.
Sigur că rolul politicianului este să promită construirea unui pod, deși prin sat nu trece niciun râu, spunea o figură proeminentă a secolului trecut, dar a făgădui o reîntoarcere pe vechile poziții e deja prea mult. Angajamentul social-democraților nu se bazează pe nimic concret, partidul zăcând lat, pe caldarâm, și lingându-și rănile. Mai e puțin și se face luna de când Viorica Dăncilă, băgată în corzi, n-a avut încotro și a trebuit să demisioneze. Mult prea târziu, după opinia mea. A văzut cineva vreo schimbare în bine de atunci încoace? Ar fi trebuit demisă fără menajamente, încă din vară, nu să capete acceptul Congresului pentru a candida la alegerile prezidențiale.
Acum, le CEx-ul din noiembrie, ar fi trebuit exclusă din partid, nu să capete o sinecură la Organizația de femei. Cu ea vrea PSD să strângă rândurile? Bine. Bravo!
Oferta de partid e pe stoc expirat
Marcel Ciolacu, președintele interimar, declara nu cu multă vreme în urmă că nu va fi nimeni exclus din partid. Un gest frumos, de maximă generozitate, căci nu poți lăsa pe drumuri, în pragul iernii, un politician cu zeci sau sute de mii de euro în conturi, cu bijuterii și ceasuri de mână în valoare de alte zeci de mii și cu sute de mii de lei prin bănci. Dar, pe de altă parte, Ciolacu nu poate explica de ce îi păstrează dacă și-au demonstrat ineficiența?
Pentru a menține jarul aprins sub orice joc politic de culise? Pentru manevrele care îi pot asigura președinția partidului la Congresul din februarie? Reformarea partidului, atât de mult trâmbițată, miroase mai mult a rotirea cadrelor practicată de comuniști. De la Liviu Dragnea, maestrul combinațiilor pentru închiderea gurilor flămânde, Marcel Ciolacu n-a învățat nimic. Acum e prea târziu, fostul lider e în pușcătie, iar PSD nu mai este la butoane și nu mai are ce oferi nesătuilor de putere.
În goana după putere
Social-democrații sună goarna mobilizării, deși nu se știe de ce. Președintele interimar a spus cu gura lui că, până în primăvară, PSD nu va depune nicio moțiune de cenzură. În partid circulă tot felul de variante, de la reprimirea celor care au demisionat și au trecut la alte partide, cu predilecție la Pro România, și până la completarea lotului de luptători cu premierii demisionari sau care au fost mătrășiți.
Să fie asta o revigorare, cu un Grindeanu, de exemplu, care ajunsese o vulnerabilitate la siguranța națională? După ce s-au făcut de râsul curcilor, promovând o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern, condus de Grindeanu, acum acesta ar putea fi pionul care să revoluționeze mișcarea social-democrată? Mutarea cea mare vine însă de la Brăila, unde organizația locală propune președintelui interimar acceptarea lui Mihai Tudose, cu arme și bagaje, în tabăra PSD. Este același Tudose despre care Dragnea afirma că i-a fost impus de serviciile de informații pentru funcția de premier. Iar Iohannis l-a acceptat și l-a numit, știa el de ce. Pare că PSD n-a înțeles nimic din prostiile făcute în goana după putere. Repetând aceleași greșeli, de ce s-o aștepta la alt rezultat?
Cu botul pe labe
Adrian Năstase cred că nu mai poate fi chemat la arme. Are o perioadă de restricții, impusă de ultima condamnare. Apoi, aducerea lui în prim plan ar genera un scandal imens din partea USR, care nu va pregeta să atragă de partea lui PNL și alte partide care nu vor penali în politică.
Nici Miron Mitrea și nici Dan Ioan Popescu nu se pot reintegra în structurile de partid, din aceleași motive. Alți foști grei din PSD sunt fie prea bătrâni, fie plictisiți sau neinteresați de politica după ureche pe care social-democrații o practică de ceva vreme. Ar mai rămâne Victor Ponta, ceea ce ar fi bancul secolului. Categoric nu va renunța la partidul lui, dar o fuziune cu PSD ar pica bine ambelor părți, ca să bancul superb. Pentru foarte scurt timp, social-democrații ar deveni iar majoritari în Parlament, iar Ponta și-ar vedea împlinită vechea ambiție. Aceea de a pune PSD cu botul pe labe. Partidul lui Ciolacu strânge rândurile, deci. Cu cine?