Social-democrații au concluzionat, în sfârșit, că e cazul să-și revină. Caută soluții salvatoare prin care partidul să-și reintre în matcă. Iar când nu le caută, le inventează. Nu trebuie să te aștepți la cine știe ce descoperiri care să lase lumea cu gura căscată, le este mai simplu să scormonească după relicve. Scuturați de praf și dați cu apă rece pe frunte, morții par ca noi. Juri că-s vii când, din motive care scapă logicii, vorbesc seara și în reluare pe la vreo televiziune. Ai putea crede, firește, că PSD s-a hotărât să rupă pisica în două și să-și arate noua față. O prostie, pentru că partidul arată ca o minge din care aerul iese de sub petice.
Cine le-a spus social-democraților că trebuie rechemați foștii oameni grei ai partidului ori i-a luat la mișto – termen neacademic dar bine nimerit aici – ori voia să-și amuze convivii de șpriț. Poate așa se explică de ce sub lumina reflectoarelor a intrat Sorin Grindeanu. Și apropo, de când e junele timișean atât de greu încât să merite atenție?
Trădarea e pe primul loc
Am rezerve că Sorin Grindeanu a ajuns prim-ministru ca urmare a unor capacități organizatorice extraordinare și a unei experiențe politice fără egal. Mai degrabă a poposit la Palatul Victoria grație acelorași trocuri practicate în PSD, ca, de altfel, în toată mahalaua politică românească. Iar până să ajungă la București, și-a făcut mâna pe trădări mari și mici prin partid. Scriam, acum doi ani și jumătate, că primul care l-a luat în primire ca învățăcel pe Grindeanu a fost Dan Poenaru, baron local și ex-președinte al filialei PSD Timșoara. Dar cel care a încercat să-i dea un chip în politică a fost Ioan Răducan, pe care Grindeanu l-a aruncat peste bord în clipa în care acesta i-a ajuns contracandidat pentru o funcție în administrația publică. Așa de bine l-a lucrat, încât Răducan a fost și exclus din PSD. Dacă tot a putut să îi facă un rău, de ce să nu i-l fi făcut până la capăt, nu?”
Era cârpelilor
Poenaru și Răducan n-au fost singurii sacrificați pe altarul ambițiilor lui Grindeanu. Le-a urmat Titu Bojin, fost președinte al Consiliului Județean Timiș. Când omul a vrut să revină în funcție, după ce și-a lămurit problemele în justiție pentru un pretins conflict de interese, Sorin Grindeanu i-a răspuns simplu, „se rezolvă, nu se poate”. Ce-a făcut ajuns la București și instalat ca prim-ministru? Aici, izvoarele istorice sunt zgârcite. Nu se cunosc prea multe date. Fie n-a făcut nimic pentru a ieși în evidență,s fie a fost ocupat, în continuare, cu trădarea. L-am văzut la un post de televiziune cum dădea poveștii lui o altă față. A vorbit de ziua „dispariției” lui din peisaj, când toată lumea îl căuta disperată, în frunte cu serviciile de informații, și nu dădeau de el. Ar fi stat cu soția, zice el, și n-a vrut să răspundă la telefon. Atunci, n-a spus nimic. Cum n-a spus nici despre agenta sub acoperire a unui serviciu secret care îi pusese sentimentele pe bigudiuri, aducându-l în faza de vulnerabilitate la siguranța națională. Ce poveste de dragoste, ce nebunie. Dar de aici și până la refuzul de a demisiona și a părăsi clădirea guvernului n-a mai fost un drum atât de lung. A fost nevoie ca PSD să introducă o moțiune de cenzură pentru a scăpa de el, pentru că experiența din el îi dădea ghiont să refuze. Care experiență? Acum, Sorin Grindeanu ar fi tentat de revenirea în partid, poate să ajungă și președintele formațiunii. Ai fi crezut că PSD chiar vrea să se reformeze, dar, din câte se vede, își caută doar petice. Cu cine să facă opoziție? Ciolacu nu, Tudose nu, Ponta nu, Grindeanu nu. De ce tac ceilalți, care ar putea să mai miște lucrurile? Păi de ce să deschidă gura când au de apărat propriile scaune? PSD a intrat în era cârpelii, fără să știe că peticele sunt de două feluri: unele care se nu lipesc și altele care nu se dezlipesc.