Cauta

PSD discută în BPN. Care vor fi propunerile de vicepremieri?

Biroul Permanent Naţional al PSD are şedinţă luni, ora 11.00, la sediul din Kiseleff. 

PSD discută în BPN. Care vor fi propunerile de vicepremieri? - Ziarul National
Sursa foto: Twitter

Social-democraţii vor discuta despre pregătirea Congresului extraordinar şi noile propuneri de vicepremieri, printre variante fiind Eugen Teodorovici şi Ştefan Radu Oprea, potrivit unor surse din partid.

Referitor la Congresul în care social-democrații vor alege conducerea PSD și vor schimba statutul, în BPN de luni vor fi discuții despre chestiuni organizatorice, documentele care vor fi aprobate, participanții, etc.

Un plan avut în vedere ar fi ca PSD să facă propunere interimară pentru funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea lui Titus Corlățean pentru acest post în Executiv au explicat sursele menționate. De asemenea, Viorel Ștefan ar urma să demisioneze, iar PSD să propună ca vicepremier interimar pe altcineva, conform Mediafax.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version