AcasăNewsPSD ar putea fuziona cu UNPR

PSD ar putea fuziona cu UNPR

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, susține că partidul lui Gabriel Oprea, UNPR, își dorește să fuzioneze cu social-democraţii. Ea a spus că o decizie în acest sens va fi luată de CEX al PSD. „Este dorința UNPR-ului, vom lua în calcul acest lucru, vom discuta în cadrul CEX. Nu am stabilit încă când că fi ședința CEX, suntem în campanie electorală”, a declarat Dăncilă, ieri.

Dăncilă ar putea da mâna cu Gabriel Oprea

”Este şi dorinţa UNPR-ului. Luăm în calcul acest lucru. Vom discuta acest lucru în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Am văzut dorinţa mai multor sindicate de a semna acord de cooperare, mai multor partide politice, partide care nu sunt parlamentare. Mă bucur că există această dorinţă de a veni către Partidul Social Democrat”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată despre o eventuală fuziune PSD-UNPR. Premierul Viorica Dăncilă spune că cele şase partide care au dat jos Guvernul pe care îl conduce negociază formarea unui nou Executiv, dar nu spun despre un program de guvernare şi ce îi aşteaptă pe români a doua zi de la preluarea guvernării. “Nu am de unde să ştiu, după cum este firesc negocierile se poartă de către cele şase partide de opoziţie, cele şase partide care au reuşit să dea jos un guvern fără a veni cu o altă soluţie în loc. Văd că este implicat în continuare domnul preşedinte Iohannis, nu ne sperie implicarea domniei sale, suntem destul de puternici să mergem înainte, cert este că din motive electorale şi din motive de campanie, cei care vor suferi sunt cetăţenii pentru că vedem că nu au o altă alternativă, negociază, dar nu ne spun despre un program de guvernare, despre ce îi aşteaptă pe cetăţeni începând de a doua zi de când vor prelua guvernarea. Partidul Social Democrat nu va participa la votul pentru noul Guvern”, a afirmat Viorica Dăncilă.

author avatar
Andrei Coman
149 afisari

1 COMENTARIU

  1. unpr u lu general IZMANĂ nu tot din PSD sa desprins/formaat? Tradînd voturile românilor și aliîndu-se cu Basescu pt. guv.Boc? veorica e sub orice critică !Cum îi zicea presa securista? proasta lu Dragnia? Nu e numa a lu Dragnea e și a unpr-ului lu general Izmană!și a lu Johanna !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger