AcasăNewsPSD alege sesizarea CCR, nu moțiune. Premierul Orban susține că "așteaptă cu...

PSD alege sesizarea CCR, nu moțiune. Premierul Orban susține că „așteaptă cu interes”

Marcel Ciolacu, provizorat pesedist cu aparențe de luptător

Pe fondul asumării în Parlament, de către Guvern, a trei proiecte de lege, și a anunțului e care l-a făcut deja liderul interimar al PSD-ului, privind intenția de a contesta la Curtea constituțională în cazul a două dintre ele, prim-ministrul liberal a lăsat să se înțeleagă că așteaptă să se producă un astfel de pas din tabăra social-democraților.

Pe lângă faptul că a subliniat că nu se teme de vreo moțiune de cenzură, Ludovic Orban a susținut că nu primește lecții de la PSD. „Prin asta PSD arată că a rămas prizonier intereselor obscure la baronilor roșii, care sunt inițiatorii OUG 51 care au lăsat copiii, elevii fără posibilitatea de a se duce la școală cu un transport în care să li se suporte facititățile la care au dreptul. (…) Îi aștept cu interes să atace la CCR să îi văd cum justifică faptul că mențin în trasee companii care nu mai îndeplinbesc de mult condițiile tehnice și de siguranță, companii care refuză să ia copiii, îi lasă în drum. (…) Atacarea la CCR este, practic, o formă de tergiversare a intrării în vigoare a proiectului de lege pe care ne-am asumat răspunderea”, a replicat Ludovic Orban. de la Parlament.

Reacția șefului Guvernului vine după ce Marcel Ciolacu anunțase că social-democrații nu iau în calcul o moțiune de cenzură pe fondul acestor trei proiecte legislative, ci sesizarea Curții pe cele două legi aflate în dezbatere – cea privind amânarea creșterii vechimii pentru intrarea la Institutul Național al Magistraturii si legea de modificare a OUG 51, privind transportul intrajudețean. „E un conflict juridic, atâta timp cât pe lege există o dezbatere în Parlament, ea să fie asumată de Guvern. (…) Ele, culmea, sunt într-o zonă foarte înaintată de dezbatere în Parlament (…) este posibil ca săptămâna viitoare chiar să fie la votul final, atunci nu înțelegem de ce s-a venit cu asumare. (…) Trebuie să lași Parlamentul să funcționeze”, a afirmat Ciolacu.

130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger