Cauta

„Proteste cu surprize”, anunțate de sindicaliştii din sănătate

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, care reuneşte majoritatea sindicatelor din domeniul sănătăţii, a decis declanşarea unui program de acţiuni de protest, în semn de nemulţumire faţă de intenţia introducerii evaluării personalului sanitar în funcţie de performanţă.

Sursa foto Twitter

Calendarul de proteste nu a fost făcut public, deoarece include „un set de surprize la adresa guvernanţilor”, potrivit federaţiei sindicale.

„Consiliul de Coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ a decis demararea unui program de proteste pentru susţinerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acţiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanţilor, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanşării lor. A doua fază a protestelor este cea tradiţională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanşată în situaţia în care negocierea contractului colectiv de muncă eşuează”, susțin reprezentanții federației.

Sindicaliştii din sănătate se tem că evaluarea în funcţie de performanţă poate deveni un instrument de reducere a salariilor.

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ. Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone, din Italia
  • UE cere prioritate zero pentru eoliene la intrarea în sistem. Celelalte capacități trebuie închise
  • Izmenele deontologelii trebuie înlocuite cu chiloții de mall
  • Caz înfiorător în Dolj! Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat. Poliţia a deschis un dosar penal
  • Accident grav: au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Șase persoane, duse la spital
  • Cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, Robert Pickton, a murit. Fusese atacat în închisoare
  • ÎPS Teodosie: Orice atac de panică „însemnează o împuţinare de suflet”/ Ce spune Arhiepiscopul despre „patima” statului la telefon
  • O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești. Care a fost cauza izbucnirii incendiului
  • Horoscop 2 iunie 2024. Primiţi nişte veşti importante
  • Burduja, despre întâlnirea cu Iohannis, de la Cotroceni: „Nu este o chestiune neobişnuită” – VIDEO
  • Exit mobile version