AcasăNewsProtest spontan la Petromidia. Angajații au oprit lucrul / Cer majorarea salariilor

Protest spontan la Petromidia. Angajații au oprit lucrul / Cer majorarea salariilor

petromidiaProtest spontan la Petromidia. Angajații au oprit lucrul / Cer majorarea salariilor / captură video

Un protest spontan are loc marți dimineață la Rompetrol – Petromidia. Angajații au ieșit în fața sediului rafinăriei din Năvodari după ce chiar în timpul nopții au aflat că administrația refuză continuarea negocierilor sindicale.

Sute de oameni care au ieșit din schimbul de noapte s-au adunat pe platoul din fața Administrației. Lor li s-au alătura și cei din schimbul de zi care ar fi trebuit să intre la lucru.

Sute de angajați de la Petromidia Năvodari nu au mai intrat la lucru

Angajații Rompetrol Petromidia cer ca salariile să le fie mărite acum, începând cu luna decembrie, cer condiții mai bune de muncă, încadrarea în grupa specială.

Asta pentru că o grupa de muncă superioară i-ar scoate mai devreme la pensie după o viață plină de riscuri în rafinărie. Conducerea ar fi transmis că amână negocierile până în primăvara viitoare, decizie neacceptată de salariați.

Acum, activitatea din Rafinărie nu este blocată. Acolo se muncește la foc continuu și fluxul nu poate fi întrerupt.

Anul trecut, în iulie, la Petromidia a avut loc o explozie urmată de un uriaș incendiu. Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a produs pagube uriașe, un angajat a fost găsit mort și alți doi, grav răniți, cu arsuri mari pe suprafața corpului au fost transportați la spitale din București.

author avatar
Andreea Vlad
117 afisari

1 COMENTARIU

  1. Când se desființează mizeriile ăstea de grupe?

    PESTE TOT TOȚI MĂSCĂRICII VOR SĂ FIE „SPECIALI”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger