AcasăNewsPROTEST la Cotroceni: „Domnule Iohannis, a venit momentul să discutăm despre...”

PROTEST la Cotroceni: „Domnule Iohannis, a venit momentul să discutăm despre…”

protestPROTEST la Cotroceni: „Domnule Iohannis, a venit momentul să discutăm despre...”

Un protest de amploare va avea loc, duminică, 11 iulie, la Cotroceni. Mai multe organizaţii îi cer președintelui Klaus Iohannis să intervină în cazul Roșia Montană.

Evenimentul „Ieşim în stradă pentru Roşia Montană!” va începe la ora 19.00. Comunitatea Declic, Uniţi Salvăm, Rosia Montana în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roşiei Montane, Corupţia Ucide, Greenpeace şi Evoluţie în instituţie cer public preşedintelui să îşi exercite rolul de mediator şi să solicite prim-ministrului să renunţe la iniţiativa de a retrage dosarul Roşia Montană din procedura de includere în patrimoniul UNESCO.

„Domnule preşedinte, a venit momentul să discutăm despre elefantul din cameră: Roşia Montană şi ezitările Guvernului de a o susţine pentru lista UNESCO. Din păcate, Roşia Montană acum a ajuns monedă de negociere în politica de partid. Vă cerem public, domnule preşedinte Iohannis, să scoateţi elefantul de aur din Guvern! Roşia Montană nu e locul de joacă al politicienilor! Trebuie să vă exercitaţi rolul de mediator între noi, cetăţenii, şi cei cărora aurul le fură minţile”, este apelul lui Tudor Brădăţan, director executiv al Comunităţii Declic.

„Cetățenii nu se mai pot baza pe Florin Cîțu”

Cetățenii nu se mai pot baza pe Florin Cîțu în privința dosarului Roșia Montană la UNESCO, așa că îi cer public președintelui Iohannis să intervină, transmis organizatorii.

„Viitorul Roșiei Montane în UNESCO depinde de noi. Dacă nu intervenim, Florin Cîțu și Coaliția își vor pasa la nesfârșit responsabilitatea unei decizii. Riscăm ca pe ultima sută de metri sau chiar în ziua plenului Comitetului UNESCO, premierul să mandateze Ministerul Culturii să retragă dosarul. Exact așa s-a întâmplat în 2018, în Guvernul Dăncilă. Premierul Cîțu este inconsecvent în declarații. Ca partener de guvernare, a propus Coaliției retragerea nominalizării de la UNESCO.

Ca premier, recunoaște că va cauta soluții pentru exploatarea aurului. Florin Cîțu suferă și el de sindromul Ponta care una voia ca deputat, alta ca premier. În acest moment, nu ne putem baza pe dl Cîțu că va da un mandat ferm delegației la reuniunea Comitetului UNESCO. Așa că îi cerem public președintelui Iohannis să intervină, reamintindu-i propria declarație din 6 februarie 2015: “În numele Roșiei Montane s-a creat o mișcare civică și comunitară despre care s-ar putea spune că „mută munții” atunci când este în joc păstrarea autenticității și a tradiției vechi a acestei localități”. Uniți, mereu salvăm Roșia Montană!”, au transmis organizatorii protestului.

author avatar
Andreea Vlad
540 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger