Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ar putea avea ultimul cuvânt în legătură cu autorizarea proiectului de lege pentru realizarea reţelei 5G în România.
Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor a pus în dezbatere publică acest proiect.
Huawei este exclusă
Ca element de noutate, din proiectul amintit compania chineză Huawei este exclusă de la operațiunile de realizare a echipamentelor.
Proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național şi condiţiile implementării rețelelor 5G prevede că autorizarea va fi acordată prin decizie a Prim-Ministrului, după avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT). Solicitarea pentru obţinerea autorizării este respinsă prin decizie a Prim-Ministrului, în situaţia în care avizul CSAT este negativ.
De asemenea, proiectul prevede ca și tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în reţelele de comunicaţii electronice la data intrării în vigoare a legii şi care contribuie la furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ale căror producători nu dețin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de maxim 5 ani. După 5 ani, acestea trebuie înlocuite.
În plus, proiectul stabileşte că o eventuală cale de atac împotriva deciziilor adoptate potrivit legii poate fi exercitată fără parcurgerea procedurii prealabile stabilite prin Legea nr. 554/2004, pentru a reduce timpul necesar pentru parcurgerea procedurii.
Care sunt condițiile
Totodată, proiectul prevede și modul de particitare a companiilor pentru construirea rețelelor de telecomunicații 5G, astfel, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții concomitent:
1. nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;
2. au o structură transparentă a acţionariatului;
3. nu au cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică;
4. se supun unui sistem juridic care impune practici corporative transparent
5G, e a cincea generație a tehnologiei de comunicare radio folosită de rețelele telecom.
Orice comunicare wireless se face cu o undă radio – sau, mai precis, cu o undă electromagnetică. De la Wi-Fi pâna la 5G și raze X, totul e în zona asta.
Compania Huawei, nu îndeplinește, cel puțin deocamdată, două dintre condițiile puse de statul român, potrivit romaniatv.net.
eli dan david off,escu..Bă n-am înțeles citind art.tău cine construiește rațeaua 5 G!!? Tu ai înțeles cine o construiește?? ziariciule !!! H eriksson,nokia,Stamule,Siemens? Popa Șapcă? CFRu? Și peste cît timp?? ani? La ce folostește 5G? oamenilor obișnuiți?? Cum? La nimic? e numa pt.uzu firmelor gen amazon,multinaționale mari,etc?? Că Huawei sînt bagabonți și spioneaza au aflat aliații dar nu spun mai multe că la fel fac și ei cu siemens,nokia,eriksson!