Dacă s-ar acorda un premiu și pentru tăiat frunză la câini, programul prezidențial l-ar cuceri cu brio. 80 de pagini de bătut apa în piuă. 80 de pagini în care nu se spune nimic concret, în care te izbești de stereotipiile limbajului sărac pe care nu știe că-l are, 80 de pagini în care narcisistul Iohannis vorbește despre români, dar apare mai mult singur în poze, și mai puțin cu cetățenii cărora ai impresia că li s-ar adresa. Sunt 80 de pagini care, celor mai slabi de înger, le pot zdruncina sănătatea mintală. 80 de pagini în care dai și peste pasaje pe care, dacă l-ai pune să le explice într-un limbaj colocvial, nu ar putea să o facă. Și asta dintr-un singur motiv. Nu spune nimic, iar nimicul nu se poate explica.
De ce face Klaus Iohannis acest demers? Pentru că este convins că va câștiga alegerile prezidențiale, fără a preciza și pe ce se bazează? Sau pentru că vrea să se adreseze națiunii într-o dezbatere publică pe 27 octombrie? Nici măcar aici nu poate fi crezut, 27 pică într-o duminică, iar duminica, după cum se știe, Iohannis are închis la prăvălia lui încă de vineri dimineața.
Vorbește gura fără el
Încă de la bun început, infatuatul din Dealul Cotroceniului gafează și lasă loc interpretărilor. România normală, sintagmă pentru care ar trebui să-i fie rușine și să-și ceară scuze românilor, căci nu suntem un popor de anormali, ei bine, România normală este puternică în Europa și în lume. Dar, asumându-și prerogative în politica externă, te întrebi cum de am ajuns, în schimb, bătaia de joc a partenerilor euro-atlantici? Din senin sau pentru că Iohannis nu a avut nimic de spus în ceea ce privește poziția propriei țări, preferând să aprobe tot ce au spus alții? Într-un singur loc îi dau dreptate, când afirmă că România normală trebuie să aibă un președinte care își îndeplinește atribuțiile constituționale. S-a dat singur de gol cu asta, lăsând să se înțeleagă că în România actuală a călcat Constituția în picioare ori de câte ori i-a venit bine. Iar în finalul nefericitului preambul gafează monumental: „România normală este țara unde nu mai suntem nevoiți să emigrăm pentru a ne putea împlini aspirațiile”. Atâta necunoaștere a fenomenului migraționist în lume te lasă fără replică și te face să te întrebi dacă era conștient când a spus asta.
Francezii emigrează, italienii și spaniolii la fel, fiecare cu motivele lor, sud-americanii așijderea, olandezii și germanii, ba chiar și americanii o iau din loc și se stabilesc acolo unde li se pare că le este mai bine. Toate statele astea sunt anormale? Ar avea curajul să i se adreseze Reginei Marii Britanii spunându-i că stăpânește un regat anormal, căci și englezii emigrează? Dacă ar fi pus mâna pe carte în loc să caște ochii degeaba la ruinele bordelului din Pompeii, ar fi aflat că nu degeaba, cu mult înainte de Hristos, Marcus Tullius Cicero rostea „ubi bene, ibi patria”. Repetent la istorie!
Dictatura ascunsă
Aflăm, din același program prezidențial, că primii cinci ani de mandat au fost consacrați respectării angajamentului ferm față de lege și dreptate și astfel s-a construit fundația României normale, cea mai mare realizare a lui. Ciudat, seamănă foarte mult cu angajamentele luate la începutul mandatului, când a promis enorm și nu a făcut nimic. Și mai seamănă, deopotrivă, și cu „România Educată”, un alt proiect în care a făcut congres de cuvinte doar pentru a înșira tone de banalități. Ca să fie mai ușor de înțeles, luați la mână și proiectul de țară, și veți constata că dincolo de cuvinte nu mai există nimic. Când a respectat Iohannis legea? În momentele când a nesocotit deciziile Curții Constituționale? Când a instigat la ieșirea în stradă împotriva guvernelor PSD?
Sau, mai nou, când a cerut o țară fără PSD, nerecunoscând pluripartidismul politic? O fi construit o fundație, zic și eu ca să-i fac pe plac, dar nu arată ca fiind a unei Românii normale, ci a unei dictaturi pe care o ascunde sub o denumire falsă.
Președinte? Dar de ce?
Ce ne mai aduce nou programul prezidențial cu care se împopoțonează Iohannis? Nu prea are ce, căci cuvintele sunt aceleași ca și până acum și nu le poate schimba sensul, poate doar ordinea. Vorbește de relațiile noastre cu SUA, ajunse la cel mai înalt nivel. Am văzut, am văzut. A avut două întâlniri foarte consistente cu președintele SUA, cu rezultate economice din ce în ce mai bune. Și asta am văzut, dar nu explică ce înseamnă foarte consistente și, mai ales, ce înțelege el prin „din ce în ce mai bune”. În țară s-a văzut altceva. Prima dată ne-am ales cu armament depășit fizic și moral, un fel de ajutor social dat americanilor, în valoare de aproape 2 miliarde de dolari. Iar a doua oară ne-am ales cu o șapcă pe care o poartă el, nu noi, cel mai mare preț pe care l-a putut obține din vânzarea gazelor naturale ale României. Cele 80 de pagini de elucubrații nu se pot rezuma într-un articol. Este o adunătură de minciuni și laude fără acoperire. Și pentru vânzoleala asta lingvistigă trebuie ales președinte? Serios?