AcasăNewsProgramul desfasurarii referendumului, adoptat de senatori

Programul desfasurarii referendumului, adoptat de senatori

Programul desfasurarii referendumului, adoptat de senatori - Ziarul National

Senatorii USL au decis ca referendumul de pe 29 iulie sa se desfasoare dupa un program prelungit, astfel incat romanii sa aiba posibilitatea sa se prezinte la vot intre orele 7.00 – 23.00.

 

Programul desfasurarii referendumului, adoptat de senatori - Ziarul NationalAmendamentul USL privind prelungirea programului de desfasurare a referendumului de pe 29 iulie, privind demitarea lui Traian Basescu, a fost votat, miercuri, de catre senatori, acesta fiind admis cu 63 de voturi “pentru” si 2 “impotriva”.

Acestia au validat si forma aprobata de Curtea Constitutionala prin care, pentru a fi declarat valid, la referendum trebuie sa se prezinta 50% plus 1 din numarul persoanelor aflate pe listele de vot.

Dupa aprobarea de catre Senat, Legea referendumului a fost trimisa catre Camera Deputatilor, care este for decizional, unde va fi aprobata sau respinsa.

Referitor la decizia senatorilor USL de a modifica orarul de desfasurare a referendumului, vice-presedintele PDL Cristian Preda a declarat ca acesta nu va fi recunoscut de catre democrat-liberalii, deoarece, potrivit legii, Guvernul nu mai are dreptul de a aduce schimbari modului de organizare a procesului de votare.

“Orice schimbare privind regulile de validare a referendumului, durata referendumului, stabilita la o zi, intervalul orar 08:00 – 20:00 ne duce in situatia de a nu recunoaste referendumul”, a spus Cristian Preda, citat de b1.ro.

Acesta a precizat ca, potrivit articolului 48 din Legea referendumului, masurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul national vor fi stabilite de catre Guvern in termen de 10 zile de la data anuntarii desfasurarii lui, respectiv la 16 iulie, modificarile ulteriore fiind nule.

author avatar
Ionut Zgimbau
211 afisari

Ultimele știri

FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”

Un caz la care au fost chemați să intervină pompierii din Giurgiu a impresionat, în a doua zi de Crăciun. A fost alertă în...

Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor

Salvamontiștii sunt la datorie și de Crăciun. Câteva zeci de persoane din rândul celor aflați în această perioadă la munte au avut nevoie de...
spot_img