Cauta

Profesorul Oprean, ginerele lui N. Ceausescu, agresat in curtea Politehnicii

Incident socant in curtea uneia dintre cele mai mari universitati din Capitala si din tara.

Mircea Oprean, cadru didactic la Politehnica, a fost agresat si trimis pe un pat de spital. Totul s-a intamplat in urma cu doua seri, chiar in curtea Politehnicii, intr-o zona in care profesorul – despre care se stie ca a fost casatorit cu Zoia Ceausescu, fiica fostului cuplu prezidential de dinainte de 1989 – isi parcase masina.

Din motive neclare inca, dar pe care se asteapta ca politistii care se ocupa de ancheta sa le scoata la lumina, Oprean a fost agresat de doi indivizi. Din cate a confirmat Ecaterina Andronescu, seara trecuta, la Antena 3, profesorul a reusit sa scape din mainile agresorilor si sa se incuie in propriul autoturism, inainte de a chema salvarea. De altfel fostul ministru al Educatiei, actualmente rector al Politehnicii, a declarat ca a sunat la politie, dupa ce a aflat la randul sau despre incident.

sursa foto: captura Antena3

Ultimele stiri

  • Chevron intră în cursa pentru activele Lukoil: gigantul american analizează achiziții strategice la nivel global
  • MApN relocă tehnica militară din Tulcea după pericolul generat de nava cu GPL lovită de drone rusești
  • Taxe locale majorate din 2025: Parlamentul adoptă mâine legea
  • Alege ce citești
  • Pensiile magistraților, aproape de forma finală: coaliția a ajuns la un acord decisiv pentru noua lege
  • Proiectul unui cloud european, eșec zdrobitor
  • Bitcoin, din nou în ”piața urșilor”
  • Epidemie de corupție în Ucraina/Miliardele românilor și oligarhii lui Zelenski
  • Sindicatele, țepuite și de Nicușor Dan. Protestele se mută la Cotroceni
  • Problemele economice ale Rusiei nu-l vor descuraja pe Putin
  • Exit mobile version