Acuzații grave la adresa sociologului și analistului politic Alfred Bulai, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a solicitat, luni, Comisiei de Etică a instituţiei o analiză „urgentă şi detaliată” a cazului profesorului Alfred Bulai. Acesta este acuzat că ar fi hărțuit sexual mai multe studente.
Totodată, conducerea SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziţia de director al Departamentului de Sociologie şi suspendarea participării sale la activităţile didactice pe perioada derulării analizei.
Ce acuzații i se aduc profesorului
Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de snoop.ro, Alfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente.
„Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde este cazat și unde le cheamă să le ofere feedback academic. Este șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București”, se susține în textul materialului snoop.ro.
„„Profesorii știu”, „studenții știu”, „nu e ceva care să nu se vadă”, afirmă unii dintre cei peste 18 martori și victime din generații diferite, cu care Snoop a discutat” – se mai notează în investigația postată pe site-ul citat.
Pe de altă parte, Alfred Bulai neagă acuzațiile. „Habar n-am de această chestiune. Sigur este că nu s-a dezbrăcat. Nu există o asemenea cerință”.
Prima reacție a instituției: „SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire”
Într-o primă reacție după apariția acestui material de presă, SNSPA anunță, pe site-ul oficial, prin intermediul unui comunicat, primele măsuri luate de conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, în urma publicării articolului în care sunt formulate acuzații la adresa prof. univ. dr. Alfred Bulai.
„SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz” – se suținte în comunicat. Conform aceleiași surse, după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA „o analiză urgentă și detaliată a situației”. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun – transmite sursa citată.
Redăm în cele ce urmează, integral, reacția SNSPA:
„Luni, 29 iulie 2024, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent.
SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri.
Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun.
De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate.
SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”.
Pe bune ?
Ce bine-mi pare cand toti cei care au facut propaganda lgbt acum trebuie sa suporte prostiile lor
este sociolog si actioneaza foarte eficient dupa principiul ca orice prilej trebuie valorificat in interes propriu.
Cu siguranta este un abuz clasic, poate este o hartuire sexuala si o premisa pentru un abuz sexual care cel mai probabil a existat
O investigatie amanuntita ar putea sa aduca mai multa claritate.
In mod cert omul nu este de incredere nici ca profesor nici ca sociolog.
Eu cred că îi spărgeam capul ! Un moș tăgârță cu ifose de Făt Frumos .Îl băteam de îi trecea dorul de femei.
Mai bine se ducea să se caute la cap. Precis îi lipsește vreun șurubel.
Gretos,iti provoaca scarba !
Întrebare, întrebătoare. Marele deontolog Bulai cum făcea practică și cu studenții de gen masculin?
s-a aplicat metoda americana violul . cand nu gasesti nimic sa faca dosar la cineva , se cauta cateva pitipoance si spun o poveste de acum zece ani , ca i-a pus mana pe fund si blabla etc . omul respectiv Bulai nu va pati nimic pentru ca nu sint probe decat garagara pitipoancelor , in schimb va fi eliberat scaunul lui Bulai pentru o noua pila de partid .