Cauta

Procurorul șpăguit de Vlad Cosma, 4 ani de închisoare

Judecătorii instanței supreme încep să aplice legea ca la carte. Cătălin Ceort, fost procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnat, ieri, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Suma a fost una uriașă, de sute de mii de euro, dar magistratul a primit doar o mică parte din banii ceruți. De asemenea, avocatul suspendat Victor Ignat a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorul șpăguit de Vlad Cosma, 4 ani de închisoare - Ziarul National
Încă un procuror care a cerut mită ajunge în spatele gratiilor

În urmă cu trei ani, fostul deputat Vlad Cosma l-a sunat pe procurorul Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, cel de la ”unitatea de elită” din Ploiești,  să-i spună că e urgent să depună un denunț. Cei doi s-au întâlnit la sediul DNA din localitate, iar Vlad Cosma l-a denunțat pe procurorul Cătălin Ceort de la PÎCCJ care îi ceruse 260.000 de Euro ca să nu-i mai ancheteze pe el și pe sora sa,  Andreea. Ieri, fostul magistrat Cătălin Ceort a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în baza dosarului făcut de Mircea Negulescu. În rechizitoriul întocmit de DNA Ploiești, se arată că ”în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, procuror în cadrul Parchetului General, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, fost avocat suspendat din Barou, a pretins suma de 260.000 de euro de la omul de afaceri Vlad Cosma, cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului”. Procurorii au stabilit că Vlad Cosma nu a avut suma cerută de procurorul Ceort, dar că, la data de 27 decembrie 2016, a virat procurorului prin intermediul avocatului Ignat Victor suma de 30.000 de euro, iar acesta a căzut pe tehnică și a fost prins în flagrant împreună cu procurorul care ceruse banii.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Neymar, apel la Ancelotti, înainte de CM 2026
  • Exit mobile version