AcasăNewsProcurorul Maximilian Balasescu a demisionat din Ministerul Public

Procurorul Maximilian Balasescu a demisionat din Ministerul Public

Procurorul Maximilian Balasescu, judecat pentru luare de mita, a anuntat luni, la Curtea de Apel Bucuresti, ca a demisionat din Ministerul Public.

Maximilian Balasescu a spus, in fata instantei Curtii de Apel Bucuresti care judeca dosarul in care este acuzat de coruptie, ca a trimis demisia la Consiliul Superior al Magistraturii, impreuna cu legitimatia sa. Procurorul Maximilian Balasescu si cei doi complici ai acestuia, Cristian Marian Ene si Marian Simirianu, au fost trimisi in judecata vineri, in stare de arest, de procurorii anticoruptie. Maximilian Ioan Balasescu, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Ilfov, este acuzat de luare de mita si asociere pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, iar Cristian Marian Ene si Marian Simirianu de complicitate la luare de mita si asociere pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, se arata intr-un comunicat de vineri al DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in luna ianuarie 2012, procurorul Maximilian Ion Balasescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene si Marian Simirianu, a pretins de la un denuntator, cu titlu de mita, „un folos reprezentand o suma de bani care, initial, nu a fost particularizata, urmand ca Ene Cristian Marian si Simirianu Marian sa stabileasca cu denuntatorul suma exacta”.

Denuntatorul era cercetat pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave intr-un dosar penal aflat in instrumentarea procurorului Balasescu. Ene si Simirianu i-au comunicat denuntatorului ca suma pe care trebuie sa o dea este de 300.000 de euro, in doua transe, de 100.000 de euro si 200.000 de euro. Din probele administrate a rezultat ca, din acesti bani, lui Balasescu ii reveneau 50.000 de euro. „Banii au fost pretinsi pentru ca inculpatul Balasescu Maximilian Ion sa dispuna ridicarea masurilor asiguratorii luate fata de denuntator, pentru a disjunge cauza cu privire la acesta si sa formeze un dosar separat, in care, ulterior, sa adopte solutia de scoatere de sub urmarire penala”, noteaza procurorii anticoruptie.

In 31 ianuarie, Cristian Marian Ene a fost prins in flagrant delict in timp ce primea de la denuntator, in numele lui Balasescu, sumele de 90.000 de lei si 80.000 de euro (reprezentand echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ca prima transa a sumei totale pretinse.

Max Balasescu

In 1 februarie, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a incuviintat retinerea si arestarea preventiva a lui Maximilian Balasescu. In aceeasi zi, Curtea de Apel Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Maximilian Balasescu, precum si a lui Cristian Marian Ene si Marian Simirianu.Instanta suprema a respins, miercuri, o cerere a procurorului Maximilian Balasescu de eliberare conditionata sub control judiciar.

Avocatii au spus ca procurorul Maximilian Balasescu nu mai poate influenta la acest moment ancheta, in conditiile in care toate probele au fost securizate si administrate de catre procurori si au cerut judecarea acestuia in stare de libertate.

In replica, procurorul de sedinta a aratat ca faptele de care este acuzat Maximilian Balasescu sunt grave, privite prin prisma calitatii sale de magistrat, astfel ca se impune mentinerea masurii arestarii preventive a acestuia.In ultimul cuvant, Maximilian Balasescu le-a aratat judecatorilor ca a muncit „enorm de mult” la dosarul vrajitoarelor, crezand ca acest caz il „va readuce in viata juridica”.

author avatar
Ciprian Purice
467 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger