Cauta

Procurorul general, decizie în dosarul Caracal

O decizie de ultimă oră aflată din direcția Parchetului General vizează cazul Caracal: Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul în acest dosar.

Procurorul general, decizie în dosarul Caracal - Ziarul NationalDupă ce colectivul desemnat să examineze documentația întocmită de către procurori în cazul dramei de la Caracal a parcurs aceste înscrisuri primite recent de la DIICOT, Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul care dispune trimiterea în judecată a două persoane – Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu. În dreptul numelui lui Dincă stau opt acuzații – între ele trafic de persoane, viol și omor calificat, iar în cazul lui Risipiceanu cea de viol, din câte a anunțat Ministerul Public.

Comunicatul integral:

“Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința publică următoarele:

În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version