Cauta

Procurorul general decide soarta lui Netanyahu

Audierea pentru “corupţie” a premierului Benjamin Netanyahu s-a încheiat după patru zile iar procurorul general al Israelului, Avichai Mandelblit, va decide dacă îl va pune sub acuzare.

 

Procurorul general decide soarta lui Netanyahu - Ziarul NationalJustiţia îl suspectează pe Netanyahu de abuz de încredere, corupţie şi fraudă în trei dosare diferite. O vânătoare de vrăjitoare, a reacţionat prim-ministrul. Optimist, unul din avocaţii săi, Yossi Ashkenazi, a declarat că “am prezentat toate argumentele noastre care trebuie logic să confirme că toate actele de inculpare trebuie anulate”.  Un ton încrezător are şi avocatul Amit Haddad: „Când vom termina cu argumentele noastre, ei nu vor avea de ales decât să închidă cazul. Credem că asta se va întâmpla și la asta ne așteptăm “. Procurorul Mandelblit trebuie să decidă dacă îl pune pe Netanzahu sub acuzare pentru presupuse fapte de corupţie, fraudă şi abuz de încredere în trei dosare care, toate, poartă nume de cod din patru cifre. În “Dosarul 1000”, prim-ministrul este acuzat că a primit cadouri de peste 700.000 de shekeli (circa 185.000 de euro) din partea unor oameni de afaceri bogaţi, printre care producătorul de la Hollywood Arnon Milchan şi miliardarul australian James Packer – în schimbul unor eventuale avantaje. Netanayhu, suspectat de fraudă şi abuz de încredere,  a afirmat că doar a acceptat cadouri din partea prietenilor, fără să le fi solicitat.  În “Dosarul 2000”, prim-ministrul este suspectat că a încercat să-şi asigure o acoperire favorabilă din partea celui mai mare cotidian cu plată din Israel, Yediot Aharonot. Ar fi vorba de o înţelegere de a adopta o lege care să limiteze difuzarea cotidianului gratuit Israel Hayom, principalul concurent al lui Yediot. În fine, “Dosarul 4000”  este cea mai mare ameninţare pentru Benjamin Netanyahu, el ar fi  încercat să-şi asigurare o imagine favorabilă pe site-ul de ştiri Walla, în schimbul unor favoruri din partea guvernului  care ar fi adus beneficii de sute de milioane de dolari grupului de telecomunicaţii Bezeq. Walla este deţinut de  Shaul Elovitch, principalul acţionar al Bezeq. Netanyahu riscă să fie urmărit penal pentru fraudă, încălcarea încrederii și corupție în acest caz.

Radu Jacotă

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Neymar, apel la Ancelotti, înainte de CM 2026
  • Exit mobile version