AcasăDezvaluiriAncheteProcurorii romani, santajati de mari companii straine!

Procurorii romani, santajati de mari companii straine!

Dupa ce atata amar de vreme pareau timorati in fata marilor companii internationale care isi deruleaza activitatea pe teritoriul tarii noastre, iata ca procurorii romani au inceput, desi timid, sa incerce sa se ia la tranta cu acesti adevarati giganti financiari. Insa riposta reprezentantilor firmelor calcate de catre „mascati” a fost nu doar una virulenta, dar si la limita santajului, cel putin unul de natura emotionala.

Rusii de la LUKOIL i-au parat pe anchetatorii romani la Bruxelles

Pentru ca a devenit o adevarata obsesie ca, imediat dupa perchezitiile procurorilor,  conducerile societatilor vizate sa anunte ca se vad, chipurile, nevoite sa isi inchida portile si sa lase astfel pe drumuri mii de muncitori romani care, impreuna cu familiile lor, nu ar mai avea practic ce sa manance!

Presiuni la Bruxelles

Dupa ce unii conationali au fost inculpati, coreenii de la DMHI Mangalia ameninta si ei cu inchiderea santierului naval

„Razboiul surd” purtat de ceva vreme intre procurorii prahoveni si mai-marii concernului LUKOIL a trecut deja la un alt nivel. Asta dupa ce, in urma primelor descinderi ale anchetatorilor romani, capii societatii au decis inchiderea rafinariei Petrotel din Ploiesti. Masura s-a dovedit, ce-i drept, doar una temporara, suficient insa, pare-se, sa infraneze intr-o oarcare masura ancheta procurorilor. Care, totusi, dupa ceva vreme au ripostat si au decis impunerea unui sechestru asigurator in valoare de nu mai putin de doua miliarde de euro asupra conturilor detinute de catre rusii de la LUKOIL la diverse banci din Marea Britanie si Olanda. Imediat, mai-marii de la Moscova ai concernului petrolier au amenintat din nou cu incetarea activitatii, ceea ce ar afecta mii de muncitori romani. Mai mult, i-au solicitat in acest sens o intrevedere de urgenta presedintelui Klaus Iohannis. Si au declansat o actiune de lobby fara precedent la Bruxelles, unde s-au plans inaltilor functionari de la Comisia Europeana ca masura ar fi fost dispusa de o „instanta prea mica” din Romania!

Moare tot orasul!

Ce-i drept, inchiderea Rafinariei Petrotel LUKOIL ar afecta vietile actualilor angajati ploiesteni ai companiei. Insa situatia este cu mult mai dramatica la Mangalia. Unde, si in conjunctura prabusirii turismului din zona de sud a Litoralului, un intreg oras supravietuieste practic de pe urma activitatii la Santierul Naval. Numai ca, din nou, procurorii de la DIICOT – Constanta au luat cu asalt santierul, efectuand nu mai putin de 55 perchezitii domiciliare. Ancheta vizeaza modul in care au fost contractate o serie de lurari care au ajuns la tot felul de „firme fantoma”, suspecti fiind mai multi cetateni coreeni si romani. Numai ca, la nici 24 de ore de la aceste perchezitii, Korea Development Bank, adica actionarul majoritar al Santierului Daewoo Mangalia Heavy Industries, a anuntat ca intentioneaza lichidarea afacerii din Romania. Totul sub pretextul  unor importante pierderi operationale la nivel global inregistrate de catre Daewoo Shipbuilding& Marine Engineering. Insa coincidenta este prea mare pentru ca agitarea posibilitatii inchiderii santierului unde muncesc majoritatea locuitorilor din Mangalia sa nu fie considerata o noua forma de presiune impotriva procurorilor romani, dupa inculparea mai multor cetateni coreeni implicati in „capusarea” DMHI. Santier unde statul roman, prin Ministerul Economiei, pare sa detina degeaba 48,99 % din actiuni, din moment ce oficialii nostri continua sa taca malc.

author avatar
Catalin Tache
2.127 afisari

1 COMENTARIU

  1. Un fost condamnat definitiv pentru luare de mită a ajuns şef la CFR Calatori . Marcel Litră conduce de doua luni serviciul Suport Afaceri şi Managementul Performanţei, fără drept.
    Şi nu e singura angajare cu cântec din companie: neamuri, soţii, prieteni şi prieteni ai prietenilor au ajuns pe statul de plată al companiei fără concurs. Asta in vreme ce cateva sute de angajati sunt suspendati din functii pentru ca ar fi luat mita de la asa zisi calatori cate 5 lei.
    În urmă cu aproximativ trei ani domnul Litră a fost condamnat.
    Mita a fost dovedită, ulterior, după numirea ca director general a lui Szenteş Iosif,acesta l-a recomandat ca şef de serviciu.
    În 2015 a fost numit la şefia respectivul serviciului, managementul performanţei,
    in timp ce directorul Szenteş Iosif are pe conştiinţă soarta a 300 de familii.
    A existat acel dosar “Naşul”, unde au fost cercetaţi o serie de naşi de tren pentru luare de mită: 3 lei, 5 lei.
    Aceştia, corupţii societăţii, stau acasă cu contractele de muncă suspendate chiar de CFR Calatori .
    Ne punem urmatoarea intrebare , cum de Secara Vasile(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat)si altii ca ei nu au fost suspendati din functie ?????
    Legea nu este pentru toti aceiasi ?
    Adevaratii protagonisti ai „smecheriilor” de la CFR Calatori sunt, Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat), Carmen Maria Popescu(director achizitii), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(jurista sefa),Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej(fost presedinte CA),Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(director general),Zaharia Adrian, Mantoiu Cornel, etc. ?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau probe clare pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger