AcasăNewsProcurorii, încă stăpâni în instanțe

Procurorii, încă stăpâni în instanțe

Procurorii se vor încă șefi în instanțe

Toată lumea considera că instanțele de judecată și-au revenit uimitor după ce au fost devoalate protocoalele secrete dintre SRI-DNA-Parchetul General și chiar instanța supremă. Doar că în sălile de judecată, deocamdată tot procurorii fac legea. Deși acești magistrați ar trebui să reprezinte statul într-un proces și să stea la același nivel cu reprezentantul inculpatului, adică avocatul, iată că din ce în ce mai des se descoperă că procurorii au încă ultimul cuvânt și că sunt favorizați în sălile de judecată.

Procurorii se vor încă șefi în instanțe

Astfel, au apărut mai multe aspecte semnalate de avocați cărora nu li se permite accesul la dosare pe diverse motive. Unul dintre cei mai redutabili apărători care pledează la bară și care a semnalat un astfel de aspect este avocatul Eliza Ene Corbeanu, care a adus în discuție o situaţie care încală orice normă de drept în sala de judecată. Aceasta a scris pe contul său de socializare despre ”supremația procurorilor” în sala de judecată, semnalând situații grave. Avocata susţine că apărătorilor le este intezis uneori să citească anumite documente din dosarul clientului pe care îl apără, iar procurorii și judecătorii nu iau o decizie în acest sens. ”Avocații cer declasificarea unor documente ieșite din marea colaborare SRI – DNA. Judecătorul ascultă și cugetă”, scrie apărătoarea pe contul de socializare. Aceasta redă un dialog din sala de judecată: ”Procurorul : – Domnule președinte, eu nu sunt de acord cu declasificarea. Eu le-am văzut deja ….” Avocații respiră ușurați! Dacă procurorul a văzut documentele clasificate ne-am liniștit. Mergem pe încredere. Noi să fim sănătoși ….”, scrie avocata pe contul său. Ulterior, mai mulți apărători au susținut că se lovesc de astfel de practici și că procurorii încă au supremația și sunt ”stăpânii”  instanțelor, deși ar trebui să fie la același nivel cu avocatul. În sala unde se desfășoară un proces doar judecătorul este suveran.

author avatar
Ramona Feraru
529 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger