Cauta

Procuror suspendat de CSM, dupa arestare

La cateva zile de cand masura in urma careia un procuror prahovean a fost arestat preventiv a devenit definitiva, dupa ce contestatia i-a fost respinsa, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea acestuia din functie.

Procuror suspendat de CSM, dupa arestare - Ziarul National

Cel vizat de decizia CSM e Iulian Vaduvan, pana de curand procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sinaia. Barbatul a ajuns in vizorul procurorilor anticoruptie ploiesteni, care au propus Curtii de Apel Ploiesti arestarea preventiva pentru 30 de zile. Magistratii au acceptat aceasta masura, iar Vaduvan a contestat-o. Din pacate pentru el, nici judecatorii Instantei Supreme nu i-au dat castig de cauza, respingandu-i, deunazi, contestarea masurii care il va tine in urmatoarele saptamani in regim privativ de libertate.

Urmare a hotararii Inaltei Curti, la o zi de la pronuntare, reprezentantii Sectiei pentru Procurori din cadrul institutiei conduse de Marius Tudose au decis sa il suspende din fucntie pe Vaduvan.

Va reamintim faptul ca DNA il acuza pe procurorul prahovean de luare de mita si spalare de bani, ambele in forma continuata, dar si ca denuntator in cazul sau a fost un om de afaceri. La momentul retinerii acestuia, anchetatorii anticoruptie notau, printre altele, faptul ca “in perioada 2007-2012, inculpatul Vaduvan Iulian Costin, in timp ce indeplinea functia de prim procuror si efectua si supravegherea urmaririi penale ca procuror de caz, a pretins si a primit cu titlu gratuit, in mod repetat, de la un om de afaceri (denuntator in cauza) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le detinea, cuantificat la 9.819,69 litri in valoare totala de 46.863,79 lei, precum si sume de bani in cuantum de 105.815,67 lei”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Exit mobile version