AcasăNewsProcuroarea care a târât-o pe Sorina este cercetată disciplinar

Procuroarea care a târât-o pe Sorina este cercetată disciplinar

Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară faţă de procurorul Maria Piţurcă, care a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi, şi propune suspendarea sa până la finalizarea anchetei. Piţurcă este cercetată pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiţiei.

Potrivit unui comunicat remis marţi, Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Maria Antoaneta Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi respectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori din cadrul IJ au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger