Cauta

Probleme pentru un personal care circula catre Bucuresti. Pasagerii, preluati de un alt tren!

Pe langa intarzierile cauzate de iarna, situatii aparute pe calea ferata inca de zilele trecute, de cand au aparut ninsorile, precipitatiile fiind insotite de vant, dar si de temperaturi reduse, calatorii au avut, de aceasta data, batai de cap ca urmare a unei defectiuni tehnice aparute la un tren.

Este voba despre un tren personal – mai precis Regio 5026 Ploiesti Sud- Bucuresti-Nord – ai carui pasageri s-au vazut in situatia de a constata ca drumul catre Capitala s-a prelungit neasteptat de mult.

Pentru ca, din cate anunta CFR Calatori, pentru a ajunge la destinatie, mai exact pana sa ajunga la Gara de Nord, oamenii au fost nevoiti sa urce in alt tren, de aceasta data un InterRegio, care venea de la Brasov. Iar garnitura care i-a preluat a ajuns in zona dupa aproape o ora, timp in care trenul Regio a stationat intre localitatile Brazi si Crivina.

Din cate mentioneaza compania de transport, problemele au aparut ca urmare a unei „defectiuni la materialul rulant”.

Nu in ultimul rand, aceeasi sursa a anuntat faptul ca, asemeni ultimelor trei zile, circulatia trenurilor de calatori se desfasoara in conditii de iarna, ceea ce poate duce la intarzieri. De altfel,  in cursul zilei de miercuri, in Gara de Nord au existat astfel de situatii in care cateva trenuri au ajuns la destinatie cu 10 si chiar 90 de minute mai tarziu decat a fost programat,  ca urmare a „defectiunilor aparute la materialul rulant, pe fondul temperaturilor scazute sau a restrictiilor de circulatie”.

sursa foto: reporterntv.ro

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version