Un aparat de zbor tip 135 a aterizat de urgență, duminică după-amiază, pe Aeroportul din Cluj-Napoca, după ce comandantul a semnalat o problemă la unul dintre motoare.
smurdsmurdEste vorba despre un elicopter SMURD care operează la Jibou. Duminică, aparatul de zvor a preluat un pacient de la Zalău, pe care l-a transportat la Cluj-Napoca. Ulterior, elicopterul a alimentat și a plecat spre Jibou. Ulterior, au apărut problemele. Și anume, „după aproximativ 15 minute de zbor către Jibou, comandantul echipajului a întâmpinat o problemă tehnică ce a presupus, conform procedurilor, oprirea controlată a unui motor. Facem precizarea că elicopterul este unul bi-motor. Comandantul de echipaj a luat decizia de a se întoarce pe aeroportul din Cluj-Napoca, a declarat conform procedurilor, stare de urgență, iar aeroportul i-a acordat permisiunea și prioritatea pentru aterizarea cu un sigur motor”, din câte anunță Inspectoratul General de Aviație al Ministerului de Interne.
E de precizat și faptul că, până să aterizeze din nou la Cluj, pilotul a mai zburat în apropierea aeroportului clujean, pentru a mai consuma din combustibil. Elicopterul a ajuns cu bine la sol, pe aeroport.
Primele măsuri au fost deja luate în acest caz, pentru a se lămuri ce anume a cauzat problema tehnică semnalată. „În continuare, elicopterul va rămâne la aeroportul din Cluj-Napoca. De asemenea, o echipă tehnică din cadrul Inspectoratului General de Aviație urmează să se deplaseze la Cluj-Napoca în vederea identificării cauzei și pentru operaționalizarea elicopterului într-un timp cât mai scurt. La nivelul Inspectoratului General de Aviație se vor efectua verificări pentru identificarea cauzelor care au generat producerea acestui incident”, anunță sursa citată.
numai analfabeti..invatati sa scrieti..cititi de 2 sau de 3 ori inainte sa postati