O situație neprevăzută a apărut, luni, pe Magistrala 1 a metroului bucureștean.
Trenurile circulă în sistem pendulă, între unele stații folosite adesea de către mulți dintre locuitorii Capitalei care apelează la acest mijloc de transport în comun.
Ce a anunțat Metrorex
Metrorex anunță într-o scurtă informare postată pe site-ul oficial că luni 16.12.2024, începând cu ora 10:00, „circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfășoară în sistem pendulă între stațiile Gara de Nord 1 și Obor; Dristor 2 și Iancului”.
„Călătorii sunt informați prin intermediul instalațiilor de sonorizare din stații și trenuri și de pe website-ul www.metrorex.ro.
Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat și vom reveni cu detalii la reluarea normală a circulației”, au mai precizat reprezentanții companiei.
Ce nu s-a menționat – deocamdată, cel puțin – este motivul pentru care s-a luat această decizie și pentru care s-a ajuns ca trenurile de metrou să circule în sistem pendulă între stațiile precizate.
Rămâne de văzut ce va mai comunica Metrorex. Și când se va remedia problema care a dus la această situație.