Cauta

Probe clare de OMOR în cazul Caracal – oase şi dinţi în cenuşa din curtea „cimitir”

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat, au anunţat procurorii DIICOT duminică seara. Anchetatorii au anunţat că au găsit oase şi dinţi în cenuşa din curtea sa.

Probe clare de OMOR în cazul Caracal – oase şi dinţi în cenuşa din curtea „cimitir” - Ziarul National

Procurorul şef adjunct DIICOT, Georgiana Hosu a declarat că au fost extinse cercetările în cazul din Caracal, pentru omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate şi dinţi de natură umană, dar şi bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale.

Probe au fost găsite şi în maşina lui Dincă, acestea recunoscându-şi, de altfel, fapta. Hosu a spus că fata a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.

„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea şi adăpostirea minorei prin constrânge, răpire şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituţie fizică masivă, în faţa căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio şansă să se apere”, a spus Hosu.

Ultimele stiri

  • Horoscop 4 decembrie 2025 – Astăzi este o zi foarte bună
  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Exit mobile version