AcasăNewsPrintul Paul poate revendica o parte din averea Regelui Mihai

Printul Paul poate revendica o parte din averea Regelui Mihai

OFICIAL: Paul al României, dat în urmărire. De negăsit după condamnarea definitivă - FOTO

Printul Paul de Romania poate cere in instanta o parte din averea Regelui Mihai I, intrucat tatal printului Paul este recunoscut ca fiu legitim al regelui Carol al II-lea.

Instanta Suprema a confirmat decizia din 1955 a tribunalului de la Lisabona, prin care tatal printului Paul era recunoscut ca fiu legitim al regelui Carol al II-lea. Inalta Curte de Casatie si Justitie a publicat motivarea deciziei conform careia printul Paul este membru cu drepturi depline al Casei Regale. Conflictul dintre Casa Regala si printul Paul de Romania exista de mai bine de 22 de ani.

Acum, printul Paul de Romania poate revendica o parte din averea Familiei Regale, inclusiv palatele Snagov si Scrovistea. Casa Regala nu considera ca decizia Instantei Supreme este una de natura sa schimbe descendenta familiei si a subliniat ca recunoasterea hotararii de la Lisabona asupra descendentei lui Carol Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea nu creeaza niciun drept dinastic.

„Semnificatia acestei decizii a ICCJ este una complexa. Practic, decizia Inaltei Curti, care tocmai a fost redactata si motivata, a fost recunoscuta si pe teritoriul Romaniei o sentinta a tribunalului de la Lisabona, are o multime de consecinte, pe care nu se stie in ce masura va dori printul Paul sa le valorifice”, a spus avocatul Veronel Radulescu, unul dintre cei care au sustinut cauza printului Paul, la Romania TV.

author avatar
Andra Nesu
183 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger