AcasăNewsPrințul Paul numără orele! Se așteaptă o decizie esențială de la instanța...

Prințul Paul numără orele! Se așteaptă o decizie esențială de la instanța franceză

(sursa foto: realitatea.net)

Se anunță o zi decisivă pentru Prințul Paul, aflat în arest în Franța. Acesta ar putea afla miercuri, 14 septembrie, hotărârea instanței franceze.

Și anume, Paul al României ar putea afla dacă va fi extrădat – adică dacă va fi trimis sau nu în România pentru executarea pedepsei definitive decisă de Înalta Curte. Sau dacă va fi eliberat din arest. Decizia este așteptată să vină de la magistrații francezi.

A fost prins, în vară, la Paris

Vă amintim că în urmă cu aproximativ două luni, respectiv la finalul lunii iunie, Prințul Paul a fost prins în Franța. Mai exact în capitala franceză, Paris. Acesta fusese de negăsit după condamnarea definitivă în dosarul „Ferma Băneasa”.

În 17 decembrie 2020, Paul al României a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. În primă fază, se vehiculase că acesta ar fi plecat din țară, în Portugalia.

Citiți și:

Prințul Paul, dat în judecată de propria soție. Ce pretenții are prințesa Lia de la el

Prinţul Paul al României, PRINS! Unde se ascundea de 1 an şi jumătate, după condamnarea din dosarul „Ferma Băneasa”

Procurorii români l-au găsit pe Prinţul Paul. Incredibil unde era! Soţia lui i-a dus pe anchetatori pe piste false

author avatar
Andrei Coman
402 afisari

6 COMENTARII

  1. Titulatura corecta este Bastardul Paul Lambrino ..acest individ gretos nu are niciun fel de legatura cu NIMIC
    Monarhie inseamna ca respecti niste reguli nu ca lasi gravide curvele de la crucea de piatra si vrei sa faci „printi” fara numar fara numar…Dilailaaaa baga o manea cu Salam cumetreeee vine prinsPol adus de INTERPOL

    • Cat despre individa care traieste cu el ea este si amanta lui GeluVoican zis Mitraliera,pe care Iliescu l-a scos din puscarie in decembrie1989 si l-a facut vice-premier.Motivul real este precum cartea lui GeluVoican -„intre metafizica si clitoris”…dar a uitat sa spuna al cui clitoris

    • Titualtura corecta este Bastardul Hot de Romania, dat in cardasie cu Turnatorul Petrov de Betzia

  2. RAIA, SIFILISUL ,SCULAMENTUL SE IAU PRIN CONTACT !,posibil sa existe multi printi prin Romania facuti de Carol al 2 lea ca tot ii placea lui Carol al doilea sa agate prostituate cand il apucau nabadaile ,sau il trimitea pe Urdareanu sa-i aduca ceva prospatura.
    Comportamentul acestui individ ce-si zice print e comportament de mafiot !. Doar in Romania se pot face retrocedari cu acte false.

  3. Măi da’ nu inteleg de unde a avut atatea mosteniri daca, prin testament, regele Carol al II lea a fost dezmostenit de regele Ferdinand.
    Ar trebui cercetat si cel ce a semnat o asemenea „retrocedare”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger