Principalul suspect de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, transmite DIICOT.
Potrivit unor surse judiciare, suspectul nu şi-a recunoscut faptele la audierile de la DIICOT.
Surse judiciare spun că un alt dosar, care vizează fapta de omor calificat in rem (fără autor), a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la DIICOT Craiova, pentru a fi reunit cu celălalt dosar care anchetează faptele de viol şi trafic de persoane.
Miting de protest azi , 27-07-2019 , la ora 19:00 , in Piata Victoriei . Textul anuntului : ” Azi iesim pentru Alexandra . Copilul ucis la Caracal din cauza statului roman . Azi iesim impotriva celor de la putere . A incompetentei lor , a lipsei de empatie . Azi iesim sa le spunem ca ne-am saturat de ei . Ca nu ii mai suportam . Ca ii uram pentru ca ne omoara zi de zi . Si , cel mai grav , ne omoara copiii. Ei ne omoara pe noi ! Prin indiferenta , prin neprofesionalismul lor , prin nepasarea lor . Prin TICALOSIA lor ! Azi iesim pentru Alexandra si pentru toate victimele nepasarii statului . Pentru sangele pe care il au pe maini . De la ora 19:00 in Piata Victoriei . Aduceti cate o floare si o candela daca puteti . La ora 20:00 plecam in mars spre Ministerul de Interne pentru a aprinde o candela acolo . Pentru Alexandra . Pentru sufletul ei si al celorlalti copii ucisi de un stat indiferent la suferinta , preocupat doar de propria imbuibare .”
Daca uriti tare sa va luati masuri, ca si voi sinteti uriti la fel de puternic !!!
Atentie mare ce vreti sa faceti ca lumea incepe sa vada rosu in fata ochilor cind aude de iohanis si hoardele lui naziste !!!
N-ați înțeles nimik, fraților ❗❗❗
Totul este îndreptat împotriva … STS-ului, care trebuie „deposedat” de oportunitatea participării la viitoarele alegeri (cu tabletele) ❗❗❗
Dancilă trebuie să câștige alegerile prezidențiale, fi’ncă așa vrea mușchii licuriciului cel mare ❗❗❗
Licuriciul cel mare nu e asa de fraier , cum crezi tu , Danuta zburdalnica cu mustacioara furculita , sa se duca dupa fenta si dupa pandispan cu visine , licuricii aia mai mici spera sa prosteasca prostii . Nici o sansa !
O să vezi că am dreptate, chiar mare de tot, și asta cat de curând, in ‘campania” electorală !
De fapt, tu însuți ești un VIS … UMED ❗❗❗
Sigur,vinovat este Ponta,pardon asta nu mai este premier.Desigur,vinovat este Dragnia,aoleu! si asta este in puscarie,nu avea cum.Si mai sigur,vinovat este Basescu,care,la ordinul stapanilor sai si ai Coloniei,a transformat justitia de la cap la coada o mafie statala ermetica.Dupa ce a plecat alcoolicul a venit vanzatorul de copii,nu se vede ca si in prezent copiii sunt vanati ca sa fie vanduti la intreg sau pe bucatele(unde o fi acum Sorina)?Si,dintr-o data s-a pornit manipularea ca numai guvernul,parlamentul sunt de vina,guvernatorul general al Coloniei nu are nicio tangenta,poate la golf,la schi,dar nu este iarna decat in emisfera sudica,ori la Miami,Tenerife etc.,asa ca manipulatii se duc dupa mirosul morcovului care le va intra undeva cat de curand.Unii nu vad,inca,realitatea pana nu sunt loviti de ea,insa va fi,nu mai tarziu,(ci) prea tarziu.Daca vorbesti la telefon despre o afcere privata,nu conteaza importanta ei,iar aceasta este in atentia stapanilor,esti localizat oriunde ai fi in Calea Lactee,chiar si pe tron sa fii,asa ca protestati si votati in continuare cu slugile stapanilor Coloniei ca nu cumva sa se schimbe statutul fostei tari al fostei natiuni romane.
Imunitatea parlamentară ARTICOLUL 72
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.