AcasăNewsPrimul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de...

Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat la spital pe fostul șef al statului, Ion Iliescu. Fostul președinte se află de mai multe zile în grija medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Din câte a transmis public, vineri, Ministerul Sănătății, vizita a avut loc în cursul zilei de joi, 19 iunie.

„În cursul zilei de ieri, 19 iunie, ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe fostul președinte al României, dl. Ion Iliescu, căruia i-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”, se precizează într-o informare postată pe site-ul ministerului.

sursa foto Alexandru RafilaFacebook

În care se menționează și faptul că Rafila „a apreciat modul profesionist în care este îngrijit” Ion Iliescu la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” „și a mulțumit cadrelor medicale”.

Anunțul spitalului despre starea lui Iliescu

Reprezentanții spitalului au informat vineri, 20 iunie, că Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, fiind internat în continuare la ATI. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele:

Pacientul este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen.

Se menține internarea în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de supravegherea și tratamentul recomandat de echipa medicală multidisciplinară”, se precizează în informarea făcută publică pe pagina de Facebook a unității medicale.

Pe 16 iunie, reprezentanții spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” anunțau că Ion Iliescu suferă de o afecțiune pulmonară „de natură oncologică”.

70 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger