AcasăNewsPrimele probleme la platforma pentru eliberarea certificatului verde

Primele probleme la platforma pentru eliberarea certificatului verde

platformaPrimele probleme la platforma pentru eliberarea certificatului verde

Platforma pentru eliberarea certificatului verde a avut probleme tehnice joi dimineață. Portalul a devenit funcțional abia după câteva ore.

Portalul web de pe care cetăţenii români sau străini îşi pot genera certificatele digitale UE privind COVID a fost nefuncțional câteva ore. El trebuia să fie disponibil începând de joi, 1 iulie, însă accesând https://certificat-covid.gov.ro apărea eroarea „403 Forbidden”.

Platforma a redevenit funcțională în jurul orei 8.15, după mai multe ore în care nu a funcționat.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziţie, începând de joi, platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Certificatul verde digital se obține parcugând 8 pași

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.
2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.
5. Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
6. În funcție de categorie, se completează:

  • Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
  • Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
  • Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

7. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
8. Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

author avatar
Andreea Vlad
450 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger