AcasăNewsPrimarul UDMR din Târgu Mureș, reţinut de DNA. E cercetat într-un dosar...

Primarul UDMR din Târgu Mureș, reţinut de DNA. E cercetat într-un dosar privind angajările

Soós Zoltán, primarul UDMR al municipiului Târgu Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Edilul urmează să fie prezentat marți în fața instanței, care va decide măsura aplicată în cazul său.

Ce acuzaţii i se aduc

Soos Zoltan a anunțat în martie 2023 că procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş i-au adus la cunoştinţă faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale.

Ştiam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul uşor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul şi am decis să vă reprezint cu cinste.

Presiunile şi jocurile politice sunt la ordinea zilei şi pentru că am promis mereu transparenţă, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş mi-au adus la cunoştinţă faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Mureş.

Faţă de cele ce mi s-au adus la cunoştinţă, manifest cooperare, transparenţă şi sunt convins că instituţiile statului îşi vor îndeplini mod onest atribuţiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură„, a declarat Zoltan la vremea respectivă pentru presa locală, preluat de stiripesurse.ro.

Iulian Dumitrescu, trimis în judecată

DNA a anunțat, luni, 9 decembrie, trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care și fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta este acuzat, între altele, de trafic de influență, luare și dare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

DNA a anunțat, în prima zi a acestei săptămâni, prin intermediul unui comunicat, că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată față de un număr de șapte persoane.

Printre cei șapte se numără Iulian Dumitrescu, fostul președinte al CJ Prahova, dar și Iulian Iacomi, primarul orașului Lehliu Gară, județul Călărași.

author avatar
Andrei Ștefan
270 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger