Edilul sectorului 3 a tinut sa asigure ca autoritatile sunt pregatite pentru furtuna prognozata de meteorologi. Le-a cerut locuitorilor sa incerce sa nu iasa din case daca vremea e rea. Doar ca a incurcat anotimpurile si vijelia cu viscolul!
Primarul Robert Negoita a asigurat ca s-au luat masurile pentru a evita situatia de zilele trecute, cand mai multi copaci au fost doborati de vantul deosebit de puternic. Mai mult un cort in care erau amenajate mai multe standuri cu produse vestimentare s-a prabusit. O femeie a murit, iar mai multe persoane au fost ranite.
Edilul sectorului 3 i-a sfatuit pe oameni sa ia in serios avertizarile si sa stea in casa daca vremea e urata si se produc fenomene periculoase. „In orice caz, as vrea sa transmit un apel pentru toata lumea: in perioada VISCOLULUI sa evitam sa iesim afara. Am gasit copaci, asta la furtuna de acum o saptamana, copaci verzi, sanatosi, i-am gasit la pamant. Nu avem nicio garantie referitor la niciun copac. Pentru asta evident ca facem tot ce ne sta noua in putinta”, a precizat edilul Robert Negoita, intr-o conferinta de presa.
Autoritatile din sectorul 3 sunt pregatite sa intervina, daca e necesar. „Noi suntem in teren cu 20 de echipaje, pregatiti, daca eventual mai cade vreo creanga, daca Doamne fereste, mai cade vreun copac, suntem in oras. Avem peste 30 de echipaje de politie, avem numerele de telefon care stau la dispozitie pentru eventuale urgente, asa ca noi suntem pregatiti. Speram totusi ca furtuna asta sa nu ne loveasca foarte tare „, a conchis primarul.
In cursul zilei de joi, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat un comandament de urgenta, pentru a se asigura ca situatia de zilele trecute, dupa furtuna care a lovit Bucurestiul, facand numeroase pagube si ranind mai multe persoane, nu se repeta. Incepand de joi dimineata si pana vineri la orele 18, meteorologii au anuntat ca, la nivelul intregii tari, vremea va fi urata. Vor fi precipitatii sub forma de ploi torentiale, insotite de descarcari electrice, grindina si vijelii.