Primăria Sectorului 4 vine în sprijinul publicului cumpărător și al producătorilor de fructe și legume de sezon și anunță faptul că în maximum 48 de ore, vor avea la dispoziție noi spații de vânzare a produselor, în aproprierea piețelor.
Prin urmare, producătorii care au închiriate tarabe în noua piață a Sudului, vor fi relocați în piața volantă pe care administrația locală o va amenaja la parterul parcării etajate aflată la doar câțiva metri distanță, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.
Ce se întâmplă cu Piața Progresul?
Alternativa pentru spațiile de vânzare din Piața Progresul va fi parcarea de pe acoperișul pieței de pe Șoseaua Giurgiului, iar în privința Pieței Apărătorii Patriei, zona de vânzare va fi amenajată tot în apropiere, pe amplasamentul fostului târg de miei.
Producătorii din piețele Norilor și Timpuri Noi vor avea ca alternativă de locație de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Național al Copiilor, iar celor de la Piața Berceni-Olteniței li se va pune la dispoziție, pentru desfacerea produselor, parterul parcării etajate din spatele sediului pieței, de pe strada Tulnici.
Unde vor și relocați producătorii de la Piața Străduinței?
Totodată, producătorii de la Piața Străduinței vor fi relocați în parcarea din proximitatea acesteia.
Cât privește magazinele situate în piețele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe și legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire, astfel încât să fie respectate cu strictețe noile reglementări specifice privind limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.
În paralel, Primăria Sectorului 4 a transmis autorităților centrale solicitări privind evaluarea punctuală a situației de la Piața Sudului și Piața Progresul, ambele reconfigurate recent si adaptate noilor cerințe legale, astfel încât decizia de a opri temporar activitatea să fie una fundamentată pe condițiile reale din ambele locații.