Cauta

Prima arestare dupa agresiunile sexuale din Koln

Este prima masura luata de autoritatile germane contra unei persoane direct legata de agresiunile sexuale comise asupra femeilor din noaptea Anului Nou in cel mai important oras din Renania.

Prima arestare dupa agresiunile sexuale din Koln - Ziarul National
Manifestatie impotriva violentei asupra femeilor in fata catedralei din Koln

Suspectul, in varsta de 26 de ani, este de nationalitate algeriana, a fost arestat sambata intr-un camin de solicitanti de azil din Kerpen, in apropiere de Koln, informeaza Le Parisien. Asupra lui a fost gasit un telefon mobil ”furat in timpul unei agresiuni sexuale comise in grup”, in noaptea Sfantului Silvestru. Pana acum masura arestarii unor persoane s-a luat numai pentru furt, primire de obiecte furate sau nesupunere in fata agentilor de ordine publica, potrivit cotidianului Tageszeitung. Un colocatar al suspectului a fost la randul lui arestat. Un alt telefon furat a fost gasit in locuinta acestora. Vineri,un solicitant de azil algerian a fost de asemenea arestat in Aachen, avand un telefon furat in timpul incidentelor din Koln. Politia a efectuat, sambata, mai multe perchezitii de amploare in Dusseldorf, intr-un cartier cunoscut pentru faptul ca gazduieste un numar mare de imigranti.

766 de plangeri

In total, violentele comise in Koln au facut obiectul a 766 de plangeri (deocamdata) din care 497 cu privire la agresiuni sexuale, potrivit Parchetului din Koln. Alte infractiuni de acelasi tip au avut loc in Hamburg si Stuttgart. Agresiunile au fost atribuite de catre politie unor barbati originari din Maghreb si din alte regiuni ale lumii arabe si ele au relansat dezbaterea in Germania cu privire la politica de gazduire a imigrantilor dusa de Angela Merkel. Anul trecut, Germania s-a confruntat cu peste un milion de solicitanti de azil. Sub presiuni din ce in ce mai mari, Merkel a inasprit tonul cerand ca solicitantii de azil condamnati in justitie, chiar cu suspendare, sa-si piarda dreptul de a ramane in Germania. In noaptea dintre 31 decembrie si 1 ianuarie, sute de femei au fost victimele unor agresiuni la Koln. Grupuri organizate au actionat impotriva lor in zona dintre gara centrala a orasului si cunoscuta catedrala, provocand vii proteste in Germania si acuzatii impotriva politiei, al carui sef a si demisionat, de altfel. Saptamana trecuta, partenerii coalitiei guvernamentale au ajuns la un acord pentru facilitarea expulzarii delincventilor straini care ”incercand sa gaseasca aici protectie, cred ca pot comite delicte fara ca aceasta sa aiba consecinte asupra sederii lor in Germania”, a declarat ministrul de Interne, Thomas de Maiziere. Partidul conservator (CDU) al Angelei Merkel a anuntat luni ca vrea sa claseze Tunisia, Maroc si Algeria drept ”tari de origine sigure” pentru accelerarea cererilor de azil si facilitarea expulzarilor.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version