Prietenii tinerilor care au murit în drama de la 2 Mai sunt revoltaţi pe statul român. Adolescenţii spun că pleacă din țară din cauza instituțiilor care nu își fac treaba.
Şoferul drogat făcea parte dintr-un grup de consumatori de droguri, iar tatăl lui l-a dus în Olanda ca să scape de pericolul stupefiantelor.
Tinerii nu pleacă din cauza banilor
„E păcat că acum ne-a adus, din nou, pe toți laolaltă în situația asta, din cauza faptului că instituțiile noastre nu își fac treaba.
Dacă vă mai întrebați de ce copiii pleacă din țară, nu plecăm din cauza banilor sau din cauza salariilor, plecăm din cauza voastră, că nu puteți să ne oferiți un trai decent și sigur„, a spus un tânăr prezent la una dintre înmormântări, marţi.
„Se întâmplă o tragedie de genul și un nebun, unul care nu conștientizează cât de periculos este să te urci drogat la volan, ia viața unor oameni nevinovați. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru oameni, pentru autorități și pentru toată lumea.
Să fim mai atenți și să avem grijă, dacă suntem părinți, de copiii noștri, să îi verificăm, să îi vedem, că, până la urmă, e o problemă. E ca o boală să ai o dependență de substanțe și trebuie tratată la timp, să fii și tu salvat și să îi salvezi și tu pe cei din jurul tău”, a completat o altă fată.
„E nepoată. E greu! Nu se poate așa ceva! Incredibil, în viața asta, în România asta. Nu mai ai curaj să lași copilul pe stradă. Nu mai ai curaj să-l lași să meargă la școală, că școala e plină de droguri. E posibil așa ceva? În ce țară trăim? În ce lume trăim?”, a spus unciul fetei ucise.
Reamintim, un accident extrem de grav a avut loc sâmbătă dimineață pe litoral, în localitatea 2 Mai. O mașină a intrat într-un grup de opt pietoni. Doi tineri au murit pe loc.
Șoferul era drogat și a fugit de la locul faptei. A fost prins ulterior în Vama Veche.