Cauta

Prezenţă-record la alegerile locale din Hong-Kong

Aproape 2,5 milioane de oameni (mai mult de 60% din electorat) şi-au exprimat votul până la ora locală 18:30 (10:30 GMT), cu câteva ore înainte de închiderea urnelor. Un scrutin test pentru șefa Guvernului, Carrie Lam, în condiţiile în care mişcarea anti-Beijing  doreşte să-şi facă auzită vocea şi să sporească presiunea asupra autorităţilor din fosta colonie britanică, începând din iunie scena unei mişcări de contestaţie fără precedent.

De regulă, acest scrutin menit să-i aleagă pe cei 452 de membri din 18 consilii de district competente în problemele vieţii zilnice, cum este colectarea deşeurilor menajere, nu stârneşte entuziasm. Nu şi de data aceasta, când Hong Kong-ul traversează cea mai gravă criză politică de la revenirea sub tutela Beijingului, în 1997, cu manifestaţii şi acţiuni tot mai violente pentru a cere reforme democratice. Consiliile de district au fost întotdeauna dominate de un bloc de aleşi total aliniaţi Beijingului. Jason, un freelancer în vârstă de 30 de ani, a aşteptat mai bine de o oră în faţa secţiei de votare de la Colegiul Queens: ”aş fi aşteptat şi mai mult. Vrem democraţie şi sfârşitul violenţei poliţiei”. „Alegerile sunt ultima şansă de a ne exprima opinia. Cele mai multe dintre proteste au fost interzise de guvern„, a declarat un funcţionar bancar în vârstă de 26 de ani. Aproximativ 400.000 de persoane s-au înscris în plus, anul acesta, pe liste electorale, din cauza unei campanii de mobilizare a susţinătorilor democraţiei. Formulare de înscriere pe liste au fost distribuite de manifestanţi în timpul marilor adunări, în iunie, când protestele au fost declanşate de nemulţumirea populaţiei faţă de adoptarea unui cadru legislativ ce ar fi permis extrădarea rezidenţilor în China continentală, dar au devenit, ulterior, o mişcare de masă împotriva guvernării locale, a celei de la Beijing, dar şi a violenţei poliţiei. Peste 1.100 de candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea celor 452 de locuri din consiliile districtuale ale oraşului, prima treaptă în sistemul de guvernare al insulei.

Ultimele stiri

  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 4 iulie 2025 – Te vei bucura de compania celor care te iubesc
  • Alege ce citești
  • Frenezia listărilor: Hong Kong depășește Wall Street
  • Software open source: S-CORE, ambiția producătorilor auto europeni
  • Ion Sterian, Transgaz: Astăzi s-a încheiat Subtraversarea fluviului Dunărea, parte a infrastructurii Conductei de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”
  • Marcel Ciolacu: „Austeritatea oarbă NU reduce deficitul – îl adâncește”
  • Exit mobile version