Cine s-ar fi uitat la televizor cu sonorul inchis, la investirea noului Guvern, ar fi jurat ca este vorba de un ceremonial funerar. Iohannis – cu o figura pe langa care cea a Sfinxului din Bucegi pare mai calda si mai dornica de comunicare. O atmosfera rece, in care mortul, plictisit si intins in coparseu, se intuia in spatele unei draperii, asteptand sa i se cante vesnica pomenire.
Greata faciala a lui Iohannis a impus tonul evenimentului. Parea ca viitorii guvernanti i-au inmanat presedintelui mape funerare din care au recitat condoleante, nu juramantul de credinta, iar crucile, spectaculoase sau zgarcite, dupa inspiratie, te faceau sa crezi ca ministrii au rostit „Dumnezeu sa-l ierte!”, referindu-se la pacientul din culise, cu nasul acoperit de flori.
Sictir total
Sigur ca protocolul ceremonialului de depunere a juramantului impune niste reguli stricte si o anume sobrietate. Nu poti sa dai SMS-uri familiei si prietenilor, nu poti sa intonezi, dupa Delia, „Da, mama, sunt beata” si nici sa fluieri de admiratie cand trece madam Birchall pe langa tine, mirosind rascolitor. Dar nici sa stai ca un cactus uitat la marginea drumului, privind sec si neschitand nici macar un zambet discret, de protocol, cand le urezi succes ministrilor, plin de lehamite. Sictir total pare sa fi fost cuvantul de ordine al festivitatii. Cuvant nerostit de Iohannis, dar manifestat plenar. Si, in egala masura, perceput de participanti prin toti porii. Ca nu i-a convenit rezultatul alegerilor se stie. Ca a dispretuit o intreaga natiune refuzand orice explicatie la respingerea primului candidat pentru postul de premier, de asemenea, se stie. Pe al doilea l-a lasat sa inteleaga ca ar fi prim-ministru dandu-i, mitocaneste, un SMS, in loc sa il anunte public, respectand cutuma. Sfidarea lui e doar o apucatura de fost primar de provincie?
Nu-ti place Dragnea, dar cu romanii ce ai?
Ignorarea pana la discursul final a presedintilor celor doua Camere din Parlament si a presedintelui Curtii Constitutionale este o alta forma de badaranie. Prezenta acestora la ceremonial este prevazuta in protocol, nu au venit acolo la un bilet in plus si nici ca oaspeti, cum a tinut sa nuanteze, cinic, Iohannis. Atitudinea de sfidare nedisimulata arata ca o declaratie de razboi facuta romanilor. Discursul, cu umor de patru clase de la scoala ajutatoare de pe vremuri, a fost captusit cu ironii grobiene, ca pe vremea lui Basescu. Replici jenante si impardonabile pentru un presedinte, mai ales la un asemenea ceremonial. A lipsit doar hahaiala badaraneasca a lui Basescu, dar grosolania a fost aceeasi. Iohannis nu se va impaca niciodata cu faptul ca partidul lui – in fond, o biata poiata plina de gaini bete si clote batrane – a pierdut alegerile si l-a obligat sa accepte un Guvern pe care il uraste sincer, fie macar si pentru faptul ca Dragnea si Tariceanu i-au prevestit esecul. Iar la posibilitatea obtinerii unui al doilea mandat nici macar nu e cazul sa se mai gandeasca. Dupa cum nu se simte confortabil nici la gandul ca majoritatea parlamentara ii poate furniza cele mai negre cosmaruri. Iar la toate acestea el raspunde asa cum stie mai bine. Cu badaranie si dispret la adresa romanilor.